Actualitate

Analist politic: „Această decizie a Comisiei Electorale este una abuzivă”

Partidul Acțiune și Solidaritate denunță o decizie a CEC prin care candidații la prezidențialele din 1 noiembrie nu pot folosi banii partidelor din care fac parte în campania electorală și că aceasta l-ar favoriza pe Igor Dodon. Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală argumentează că aceasta este o prevedere legală și respinge acuzațiile despre nerespectarea legii la capitolul finanțarea campaniei electorale.

Comisia electorală face referire, într-un comunicat, la Codul electoral care stabilește că în alegerile prezidențiale calitatea de concurent electoral o are doar persoana desemnată pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. În aceste condiții, partidul politic și blocul electoral nu se identifică cu candidatul, iar orice susținere financiară de către un partid politic a candidatului pe care l-a desemnat se efectuează cu respectarea condițiilor aplicabile persoanei juridice, în limita plafonului stabilit, a 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul în curs.

Președinta PAS Maia Sandu a declarat într-o conferință de presă că aceasta este o decizie abuzivă a noii majorități socialiste de la CEC și a secretarului Comisie, Maxim Lebedinschi, fostul consilier al lui Igor Dodon.

„Ieri, vine scrisoarea de la CEC cu propunerea deja aprobată a socialistului și fostului consilier a lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, în care ni se spune că partidele politice nu au nicio treabă cu candidații la prezidențiale și că, respectiv, tot bănuții pe care îi adunăm zi de zi, nu pot fi folosiți în această campanie electorală. Ceea ce zice CEC, este că noi trebuie să stăm cuminți până la 1 octombrie, și doar atunci când se deschide contul pentru campania electorală să începem să adunăm bani. Adică să începem campania cu zero bănuți în cont… Noi credem că asta este o decizie abuzivă a noii majorități socialiste de la CEC încropită de curând de socialistul Maxim Lebedinschi, fost consilier a lui Igor Dodon. Toată porcăria este pusă la cale de Igor Dodon și echipa lui. Vă mai întrebați de ce Dodon a fost înregistrat în calitate de candidat independent? Pentru ca să mai pună la cale o metodă de fraudare a alegerilor”, a declarat președinta PAS într-o conferință de presă.

Maia Sandu l-a acuzat pe Dodon că ar folosi resursele statului în campanie și bani din „kulioace” și scheme pe care le coordonează.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco susține însă că, deși decizia CEC face referire la articolul din Codul Electoral conform căruia partidele politice nu apar în definiția concurentului electoral la alegerile prezidențiale, Legea cu privire la partidele politice spune expres că partidele au dreptul să susțină candidații în alegeri, inclusiv financiar. De asemenea, Codul Electoral prevede dreptul partidelor de a desemna candidați în alegeri și până acum majoritatea partidelor și-au desemnat candidați. Totodată, în buletinul de vot, alături de numele candidatului apare și partidul politic, a subliniat deputatul.

„Mă refer la modificarea din 2019 în care s-a prevăzut expres că partidele primesc bani pentru performanțele lor la alegerile prezidențiale. Lucrul asta nu doar că s-a scris în lege, dar CEC a și executat această prevedere. Începând cu luna septembrie 2019, până în ziua de astăzi, Comisia a alocat bani partidelor politice pentru rezultatele alegerilor prezidențiale din 2016. Dacă admitem că este așa cum spune CEC, adică partidele nu sunt concurenți în alegerile prezidențiale, de ce CEC a transferat bani acestor partide?… Este penibil ce face CEC în frunte cu Lebedinschi. O asemenea decizie înseamnă că CEC acceptă finanțarea campaniei din bani obscuri și totodată este o tentativă de fraudare a alegerilor”, a subliniat Sergiu Litvinenco. El a acuzat CEC că promovează în mod partizan interesele lui Igor Dodon.

Această decizie a Comisiei Electorale este una abuzivă, prin care se încearcă limitarea acțiunilor unor candidați, în interesul șefului statului Igor Dodon, consideră și comentatorul politic Ion Tăbârță:

Este favorizat față de ceilalți contracandidați deoarece nu și-a suspendat atribuțiile sale de președinte al statului și va avea posibilitatea să-și desfășoare campania electorală folosindu-se inclusiv de funcția de președinte – să meargă să se întâlnească cu alegătorii, să meargă în teritoriu să se laude… Dar un candidat electoral care la început de campanie nu va avea nicio resursă financiară în contul său, desigur că va fi o anumită perioadă pe tușă. Desigur acest lucru se face intenționat.

Potrivit CEC, declarațiile potrivit cărora donațiile pot fi făcute doar începând cu data de 1 octombrie sunt false, deoarece contul cu mențiunea „Fond electoral” poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția ca orice încasări și cheltuieli de pe acest cont să se facă doar după înregistrarea concurentului electoral. Astfel, cei doi concurenți electorali, deja înregistrați la CEC, pot să deschidă cont la bancă, să primească donații și să efectueze cheltuieli, se menționează în comunicatul CEC. Până acum au fost înregistrați în calitate de candidați liderul Platformei DA, Andrei Năstase și cel al formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi.

https://radiochisinau.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *