Economie

Analiză: În 2022 exporturile moldovenești au înregistrat una din cele mai spectaculoase creșteri ajungând la 4,3 miliarde USD

În 2022 exporturile moldovenești au înregistrat una din cele mai spectaculoase creșteri ajungând la 4,3 miliarde de dolari, notează expertul economic Veaceslav Ioniță, într-o analiză postată pe pagina sa de Facebook.

Creșterea a fost de aproape 40% sau 1,2 miliarde USD mai mult decât în anul precedent.
Un fenomen similar a mai fost în istoria Moldovei doar o singură dată în anul 2011, când exporturile au crescut cu 44% sau 680 milioane USD.

Creșterea din 2022 a fost alimentată de 4 factori de bază:
1. Războiul din Ucraina, care a determinat direcționarea unui flux important de mărfuri prin Moldova, în special produsele petroliere.
2. Roada foarte mare a producției agricole în anul 2021 și prețurile avantajoase în creștere cu 20% a determinat încasări fără precedent la exportul de produse agricole începând cu trimestru IV 2021 și până în tr. III 2023.
3. Creșterea generală a prețurilor cu minim 11% la toate produsele exportate, fapt ce a permis încasări suplimentare de cel puțin 450 milioane USD, doar de la majorări de prețuri.
4. Creșterea fluxului de mărfuri produse în stânga Nistrului și exportate prin câmpul legal al Republicii Moldova.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *