Analiză Reuters: Embargoul impus importurilor de petrol îl va afecta mai mult pe Putin decât pe europeni
După o serie de ezitări, UE a decis să interzică majoritatea importurilor de petrol din Rusia. Înlocuirea țițeiului Ural cu țiței Brent- mai scump – va umfla factura de energie a blocului comunitar, și așa pipărată. Mișcarea va tăia cea mai profitabilă sursă de venituri din export a Moscovei și va ajuta la oprirea mașinii de război a lui Putin, scrie Reuters.
Noul pachet de sancțiuni care urmează să fie oficializat marți de liderii UE, prevede o interzicere imediată a 75% din importurile europene de petrol rusești, urmând ca această cotă să urce la 90% până la sfârșitul anului. Embargoul parțial este destinat să permită Ungariei și altor țări fără ieșire la mare să continue să importe petrol rusesc prin conducte.
Această sancțiune va avea ca rezultat o factură de energie mai mare pentru consumatorii deja tensionați. UE a importat între 3 și 3,7 milioane de barili de petrol din Urali pe zi, arată Rystad Energy. Înlocuirea a 75% din aceasta cu petrol Brent (120 de dolari pe baril) ar implica un cost suplimentar de cel puțin 2 miliarde de dolari pe lună.
Exporturile rusești de țiței s-au ridicat la 110 miliarde de dolari, adică mai mult de o cincime din totalul veniturilor încasate din exporturile de mărfuri ale Moscovei în 2021. Chiar dacă petrolul poate fi transportat mai ușor decât gazul, Rusia ar putea avea dificultăți în a înlocui clienții pentru acest tip de export.
India a cumpărat cantități record de țiței rusesc la preț redus, dar rafinăriile lor lucrează deja peste capacitate, spun analiștii RBC. China nu a crescut deocamdată importurile, dar economia sa este mai puțin dinamică în urma blocajelor impuse de Covid. Iar embargoul UE va descuraja petrolierele altor țări să transporte țițeiul Moscovei.
Rusia ar putea câștiga cel puțin 8,1 miliarde de dolari pe lună exportând 3 milioane de barili pe zi în UE la prețurile actuale ale țițeiului Ural. Analiștii Rystad spun că Moscova poate redirecționa în cel mai bun caz 1 milion din barili destinați anterior UE, ceea ce înseamnă că exporturile de 3 milioane de barili se vor micșora rapid la doar 1,75 milioane de barili. Aceasta înseamnă pierderi de venituri de cel puțin 3,4 miliarde de dolari pe lună în faza inițială a embargoului, sau puțin peste 40% din veniturile lunare estimate ale Moscovei din exporturile UE, arată calculele Breakingviews.
Această pierdere s-ar putea ridica la cel puțin 4,5 miliarde de dolari pe lună, odată cu intrarea în vigoare a interdicției deplină a UE. Embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!