Opinii și Editoriale

Anatol Moraru: De ce Putin va pierde războiul cu Ucraina

Nu sunt, din păcate, un analist politic consacrat sau un personaj bine pregătit în materie de geopolitică, am să încerc totuși să expun, cu multă precauție, câteva idei privitor la soarta războiului dintre Rusia și Ucraina. Din punctul meu de vedere, “moșul din buncăr”, adică inadecvatul Vladimir Putin, va pierde în această sângeroasă confruntare din câteva motive serioase.

Războiul este dintotdeauna un cataclism, o catastrofă a ordinii mondiale, dar mai ales când e unul total nedrept. Afirmațiile militarilor și a propagandiștilor ruși că Ucraina este condusă de un regim nazist, că toți cetățenii se inchină unui fascist pre nume Stepan Banderă, că vor să elibereze pe rușii din țara vecină de asuprirea naționaliștilor ucraineni, influențați nemijlocit de NATO, țările din Occident și de SUA, sau, mai nou, că au fost nevoiți să invadeze Ucraina, întrucât aceasta era gata să atace Rusia etc., nu sunt decât aberații născute de mintea bolnavă a lui Putin, scrie Nordnews.

Putin va pierde războiul și pentru că ”eliberatorii ruși” s-au dovedit a fi niște adevărați monștri și masacrele de la Bucea, Mariupol, Irpin, Izium, Borodeanka etc, sunt probe sângeroase.

Armata lui Putin va fi înfrântă și pentru că corupția în Rusia a luat proporții cosmice, astfel că, de exemplu, cei mobilizați sunt obligați să-și cumpere singuri echipamente militare, iar armamentul declarat fără analogii în lume nu se vede nicăieri.

Putin va cunoaște o înfrângere rușinoasă întrucât peste 40 dintre cele mai puternice țări din lume și-au unesc eforturile militare, economice și politice pentru ca Rusia să piardă.

”Eliberatorii” nu vor cunoaște biruința când au ales să distrugă infrastructura energetică și să bombardeze cartierele orașelor ucrainene doar ca cetățenii din țara vecină să stea în întuneric, flămânzi și fără încălzire termică.

Am putea lista încă multe alte argumente în favoarea ideii din titlu, ne vom opri la încă una – cea mai principală. Istoria adevărată a omenirii, inclusiv a Rusiei, pe care Putin o manipulează grosolan, arată că tot ce se construiește pe minciună, se prăbușeșete mai degrabă sau mai târziu. Exemplu grăitor este chiar dispariția Uniunii Sovietice, care părea la un moment dat o superputere mondială.

Cum să-i birui pe ucrainen, când ei își apără cu prețul unor sacrificii enorme țara, iar Patriarhul Chiril îi blagoslovește pe soldații ruși să-i oamoare pe ”benderovțî” (expresia lui Putin), iar profesorii din Rusia (mama lor de intelectuali) vin în teritoriile ocupate ca să-i rusifice pe ucraineni.


1 comentariu

  1. MOLO, MOLO !!!!
    Nu va grabitzi sa l inmormantatzi
    pe presedintele Putin. Razboiul
    va lua sfarsit cand SUA vor decide.
    Dl Putin este un actor pe scena a
    estui razboi si poate chiar lua pre
    miul NOBEL daca se distinge prin
    ::::: LUPTA pentru PACE, oprind
    aceste varsari de sange.
    Obisnuitzi va depe acum cu surpr
    izele unu i razbel intre prieteni
    de longue date.
    SALVE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *