Opinii și Editoriale

Anatol Moraru: Dura lex dar nu și pentru Șor?

Nu mă pricep prea tare, de altfel, cred, ca și foarte mulți dintre cetățenii R. Moldova, în dreptul constituțional. De unde și îmi este greu să înțeleg cum se face că, după ce Curtea Constituțională (CC) declară în baza unor probe irefutabile Partidul Șor în afara legii, aceiași înaltă instanță permite, prin decizia din 3 octombrie recent, participarea ortacilor lui Ilan Mironovici la alegerile locale din 5 noiembrie.

A triumfat în acest caz buchia legii, în sensul că decizia Parlamentului de a interzice implicarea foștilor membri ai Partidului Șor în electorale timp de 5 ani a fost adoptată cu încălcări ale jurisdicției, sau  banii haiducului din Israel au pătruns duios prin oberlihtul Curții Constituționale? Am mai spus-o că Partidul Șor e cea mai mare porcărie din viața politică a țării. Nu doar pentru că este  o formațiune condusă de un hoț dovedit sau pentru că slujesc cu fidelitate Moscovei, dar pentru că șoriștii distorsionează/compromit/anulează exercițiul electoral de la noi prin utilizarea în proporții uriașe a mitei electorale și prin practicarea unui discurs populist fără limite. Orice partid serios, cu responsabilitate față de alegător, nu are cum să promită alegătorilor construcții de aeroporturi internaționale, transformarea peste noapte a localităților în paradisuri, pensiii mărite până la 500 de euro sau, în genere, soluționarea imediată a tuturor problemelor stringente cu care se confruntă cetățenii, pentru că înțelege prea bine că pentru toate acestea e nevoie să edifici un stat de drept, cu o economie puternică, să obții un nivel înalt de bunăstare etc. etc., adică să spui de unde vei găsi bani curați pentru megaproiecte sociale, economice sau culturale. Pe când Marinocica Tauber ar putea câștiga lejer alegerile pentru fotoliul de primar de Bălți tocmai  pentru că face promisiuni cu autobasculanta, speculând dorința, fie și naivă a alegătorilor, de a-și vedea visele împlinite într-un timp imediat.

Care ar fi depășirea acestei situații penibile? Nu dau sfaturi, dar mi se pare cuvenit ca PAS-ul să revină asupra problemei și, luând în ecuație posibilele inconveniențe semnalate în elaborarea hotărârii privind interzicerea participării lichelelor lui Șor la alegeri, să voteze o altă decizie care să fie perfect articulată din punct de vedere juridic. Nu văd blocaje în acest sens, or, slavă Domnului, au majoritatea în forul legislativ.

Și atunci cred că judecătorii Curții Constituționale nu vor mai căuta insecte în blană, numai dacă, firește, nu visează să zboare spre parijuri anume de pe Aeroportul Internațional Bălți, construit în două-trei luni de Marinocica Tauber.

Sursa: Nordnews.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *