Actualitate

Anatol Plugaru îşi cere iertare, dar atacă…

În cadrul conferinţei, fostul director SIS, Anatol Plugaru, a ţinut să se dezvinovăţească, declarând că în situaţia lui mai sunt sute de companii de construcţii care au stopat lucrările din cauza crizei financiare globale. Plugaru a declarat că nu a furat banii de la cele nouă persoane care au scris deja plângeri la Procuratură, ci că suma a fost integral investită în construcţii, nu în altă parte. „Dumnezeu mi-e martor că n-am furat de la nimeni niciun capăt de aţă. Ne-am asumat nişte riscuri împreună şi este şi normal să le depăşim tot împreună”.

Oamenii care au muncit cu familiile peste hotare şi au adunat bani de locuinţă, dar au rămas acum în drum, nu mai cred niciun cuvânt din spusele fostului director SIS. Ei spun că au auzit asemenea promisiuni ani de zile şi că nu mai speră că îşi vor vedea apartamentele sau măcar banii pe care i-au investit într-un proiect care se tărăgănează la nesfârşit.


Şi această femeie aşteaptă un apartament de la SRL „Plugaru”

Tamara Hibnicenco şi Maria Cataraga spun că Plugaru le-a declarat deja de multe ori că firma caută investitori şi că lucrurile se vor urni din loc. Dar cu trecerea timpului, acesta a devenit tot mai greu de găsit la firmă, iar la telefonul mobil nu mai răspunde. Cetăţenii se plâng că au fost jăcmăniţi de bani, au dat totul ce au avut pentru a aduna bani de apartament: au lucrat peste hotare la negru, şi-au vândut locuinţele pe care le aveau în speranţa că vor intra în casă nouă. Promisiunile neonorate ale lui Plugaru le-au adus pe femei în pragul disperării şi ele au decis să se adreseze Procuraturii, care a pornit o procedură de urmărire penală.

Anatol Plugaru susţine că decizia de a deschide o cauză penală pe numele lui a fost luată de procurorul oraşului Ion Diacov dintr-o dorinţă de a se răzbuna pe el încă de pe vremea când îi era subaltern la Serviciul de Securitate. „Diacov este un „vzeatocinik”, dar eu nu fac conferinţe despre asta. El vrea să se răzbune pe mine. Pe el nu-l interesează soarta acestor femei. Prin dosarul intentat, vrea să mă intimideze şi să-mi închidă gura. El trebuia mai întâi să găsească infracţiunea şi abia după asta să anunţe că risc pedeapsă cu închisoarea”, a spus Plugaru, avertizând oamenii care i-au dat bani pentru construcţie: „Aşteptaţi de la Diacov apartamente”.

Fondatorul firmei SRL „Plugaru” şi fiul acestuia riscă până la 15 ani de închisoare, după ce mai multe persoane s-au adresat Procuraturii cu plângeri că au achitat cu trei ani în urmă sume enorme de bani pentru construcţia unui bloc locativ cu 14 etaje, care urma să fie înălţat pe strada Ciuflea. Deşi termenul de dare în exploatare a expirat la începutul lui 2010, până astăzi stadiul de construcţie a clădirii este la nivel de câţiva piloni din armătură deasupra solului.

Ion Diacov, procurorul oraşului Chişinău



Nu am avut neînţelegeri cu Anatol Plugaru. Chiar îi sunt recunoscător pentru tot ce am învăţat de la el. Nu am pornit o cauză penală anume pe numele lui, ci pe firma administrată de feciorul său SRL „Plugaru”. Deci, nu am nimic personal cu el. Nu vreau să comentez acuzaţiile aduse de Plugaru. Ar fi bine să vină cu dovezi. Dreptul constituţional este de partea oamenilor care au fost minţiţi şi care îşi caută dreptatea cu ajutorul Procuraturii. Oamenii spun că banii i-au dat nu firmei, ci anume lui Anatol Plugaru, considerându-l o persoană de încredere, pentru că a avut o funcţie importantă în stat. Deocamdată nu vorbim de dovezi. Procurorii cercetează documentaţia firmei. Acum este vorba de o sumă de 360 de mii de euro, dar ea poate fi cu mult mai mare. Aceşti bani firma SRL „Plugaru” i-a luat doar de la nouă persoane, care au depus până azi plângeri la Procuratură, dar numărul investitorilor e mult mare – blocul locativ urma să conţină 14 nivele şi ar putea fi vorba de peste 150 de cetăţeni. Cred că mulţi dintre ei vor depune plângeri în timpul apropiat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *