Anatol Şalaru solicită sprijinul NATO pentru evacuarea armatei ruse din stânga Nistrului
Conform declaraţiei finale, Alianţa rămâne angajată în cooperarea cu Republica Moldova în vederea asigurării unui viitor stabil al acesteia. Anatol Şalaru a accentuat că scopul NATO nu este de a aduce armata în Republica Moldova, ci de a promova reforme, ca cetăţenii să trăiască într-o ţară sigură. Scopul NATO este de ajuta Moldova să formeze o armată modernă, capabilă să asigure securitatea ţării.
În luarea sa de cuvânt, Anatol Şalaru a cerut sprijinul ţărilor NATO la evacuarea armatei ruse care se află ilegal în regiunea transnistreană, subliniind că nu este vorba despre forţele de pacificare. „Am solicitat sprijinul pentru înlocuirea actualului format de pacificatori cu o misiune civilă sub mandat ONU. Pot fi prezenţi acolo şi reprezentaţi ai Rusiei, dar civili. Rusia este o parte a conflictului. Atunci când o ţară este participantă la un conflict nu poate garanta pacea”, a specificat ministrul apărării.
Anatol Şalaru a mai spus că Republica Moldova are restanţe la capitolul securitate şi nu a realizat unele angajamente asumate anterior, cum ar fi elaborarea Strategiei de apărare sau deschiderea unui centru de legătură NATO la Chişinău.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!