Anatol Șalaru vrea să revigoreze mișcarea unionistă din Basarabia. Se naște Partidul Unității Naționale
După o serie de întâlniri cu politicieni români, Anatol Șalaru susține că „acest nou partid să fie expresia politică a tuturor celor care își doresc un stat integru, european, capabil sa își apere cetățenii și mai ales capabil să le construiască cetățenilor un viitor”.
„Stimați prieteni,
După o atentă analiză și multe discuții purtate cu partenerii noștri din România și Uniunea Europeana, dar și stând la dialog cu foarte mulți dintre dumneavoastră, am înțeles că este necesară înființarea unui nou partid politic: Partidul Unitații Naționale. De ce unitate națională? Pentru că e ceea ce ne lipsește cel mai mult nouă, românilor de peste Prut. ( Nouă, celor din Basarabia.) Avem drept obiectiv ca acest nou partid sa fie expresia politică a tuturor celor care își doresc un stat integru, european, capabil sa își apere cetățenii și mai ales capabil să le construiască cetățenilor un viitor. După 25 de ani de la desprinderea de imperiul sovietic, Republica Moldova are nevoie de un restart care să o scoată din zona gri a relațiilor internaționale și să o ducă în rândul țărilor civilizate, pentru că acolo îi este locul. Nu va fi ușor, dar n-a fost ușor nici în 1989, atunci când am aprins flacăra eliberării naționale. Am reușit atunci, vom reuși și acum. Republica Moldova are nevoie de un partid românesc, capabil sa ofere o alternativa la actuala clasă politică, un partid care sa fie acceptat ca partener de clasa politică de la București și mai ales un partid care să nu dezamăgească și sa nu-și încalce angajamentele asumate. În perioada următoare vom face public întregul grup de inițiativă și vă invit pe toți cei care doriți să vă implicați în acest nou proiect politic să ne trimiteți datele dumneavoastră de contact la adresa de email: pun.office1@gmail.com”, a anunțat, marți, Anatol Șalaru.
Sursa: tomisnesw.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!