CSI / Rusia

Anatol Ţăranu despre concluziile lui Marian Lupu!

Mai întâi, dacă impresia pe care şi-a făcut-o domnul Lupu la Moscova despre absenţa unor ingerinţe ale FR pentru menţinerea R. Moldova în sfera sa de interese sunt precise, rămâne numai să ne bucurăm. Dacă abordările Moscovei, la aprecierea domnului Lupu, sunt de nivel european, iarăşi avem numai să ne bucurăm. Anume de o asemenea abordare şi o asemenea relaţie avem nevoie cu F. Rusă. Intenţiile domnului Lupu de a revitaliza contactele interparlamentare şi a Grupului de prietenie trebuie să fie salutate. Este un lucru absolut necesar şi în beneficiul RM.

Cât priveşte perioada 2005-2009, pe care Lupu a elogiat-o, cred că perioada guvernării comuniste a fost una când relaţiile moldo-ruse au fost deteriorate în mod substanţial. Anumite momente din acea perioadă pot fi comparate cu situaţia din 1992, când noi aveam relaţii foarte proaste cu FR şi s-a declanşat războiul de pe Nistru. Între 2005-2009 a avut loc un alt război dintre RM-FR, cel comercial sau „războiul vinului”, care a adus prejudicii enorme economiei noastre. Astfel, relaţia moldo-rusă nu numai pe plan economic, dar şi politic, a atins atunci cele mai joase cote.

Despre perioada guvernării AIE-1 (2009-2010) pot spune că a fost una de căutare a unei modalităţi de refacere a relaţiilor moldo-ruse. Au fost momente foarte delicate în relaţiile moldo-ruse, în primul rând, cele legate de emiterea decretelor lui Ghimpu. Dar aceste momente n-au fost în stare să deterioreze substanţial relaţiile noastre… Anume în perioada dată a crescut exportul vinului moldovenesc în FR şi noi, de fapt, am trasat relaţii destul de constructive cu Moscova, inclusiv la nivelul guvernelor. Rămâne ca guvernarea AIE-2 să ducă la capăt ceea ce noi numim edificarea relaţiilor moldo-ruse şi să construiască această relaţie pe o bază absolut nouă – a respectului şi interesului reciproc".

Referinţe: Lupu vrea să refacă „prietenia” cu Moscova din anii 2005-2009

Lupu: Ruşii sunt europeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *