Externe

Anda Adam, chemată la petrecerea lui Kadîrov, aliatul fidel al lui Putin. Motivul pentru care artista a renunțat la 50.000 de euro

Cântăreața română Anda Adam a fost chemată să îi cânte aliatului fidel al lui Putin Ramzan Kadîrov. Acesta era dispus să plătească orice sumă solicitată pentru un concert de câteva minute al româncei. 

Artista a dezvăluit că cei mai periculoși oameni din Cecenia au solicitat-o și au fost dispusi sa ii ofere și peste 50.000 de euro pentru a cânta câteva minute, scrie Realitatea.net.

„M-au îngrozit imaginile pe care le-am văzut. Am fost informată că nu este indicat ca eu să mă duc acolo. Tocmai de aceea pentru a refuza cererea într-un mod oficial, managementul meu de atunci le-a transmis o sumă foarte mare. Cred că suma a fost chiar mai mare de 50.000 de euro”, a declarat Anda Adam.

Cecenii au fost de acord cu suma cerută, însă artista a refuzat să onoreze invitația. 

„Faptul că ei au răspuns atât de prompt pe mine m-a speriat și mai tare. Am zis că nu are cum cineva să răspundă atât de rapid și când vorbim de o sumă așa mare. E clar că ceva nu este în regulă acolo. Și nu am mai răspuns la mail.

Cred că o săptămână ne-am tot gândit dacă artistul Anda Adam merită să riște să meargă în Cecenia sau nu. Și am considerat că banii nu au valoare în astfel de momente, ci mai importantă este viața și sănătatea. Așa că am refuzat ulterior, politicos, acest concert”, a mai precizat Anda Adam.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *