Actualitate

Andrei Busuioc, deputat AUR: Partidele pro-europene au renunțat la obiectivul integrării europene, încălcând voința majorității cetățenilor Republicii Moldova

Dragi prieteni din Republica Moldova, România, Italia, și de pretutindeni!

Va cer sa votați AUR la alegerile din 11 Iulie și dacă sunteţi unioniști, si dacă va considerați pro-europeni și sperați ca Republica Moldova ar mai putea adera prin propriile puteri, la Uniunea Europeană.

AUR a rămas singura forța pro-europeană care participa la alegerile din 11 Iulie. Pe altcineva nu mai aveți!

Partidele autointitulate pro-europene au renunțat la obiectivul integrării europene, încălcând voința majorității cetățenilor Republicii Moldova.

Au degradat obiectivul integrării europene, Numindu-l “apropiere de UE”. Așa-zisa apropiere de UE nu înseamnă nimic. În cadrul Parteneriatul Estic de Vecinătate, apropierea de UE era obiectivul Belarus și Armeniei, pentru ca aceste state nu doreau sa devină state membre UE. Însă Republica Moldova avea ca obiectiv integrarea europeană.

Pentru alegerile de la 11 Iulie pana și termenul mai slab, de “apropiere de UE” a dispărut din programul și discursul PAS, partidul asa-zis pro-european. Pe propriul website, pas.md, acest partid își prezintă “Obiectivele urmărite de PAS in activitatea politica”. Pe lista cu obiectivele PAS nu exista integrarea europeană. Nici măcar nu sunt pomenite cuvintele UE sau Europa. Cum mai poate PAS sa pretindă ca ar fi partid pro-european?

PAS are și program politic, publicat tot pe pas.md, Nici in programul PAS nu se spune nimic despre UE, despre parcursul european, despre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Am urmărit discursurile candidaților PAS, cu ocazia depunerii candidaturilor la CEC. Și aceste discursuri le găsiți pe pas.md. Președintele PAS Igor Grosu și prim-vicepreședintele Natalia Gavriliță nu au pronunțat UE sau integrare europeană. Nici Mihai Popșoi, nici Sergiu Litvinenco, niciunul dintre cei care au ținut discursuri.

Cum mai pot dânșii sa se pretindă pro-europeni? Dânșii nu sunt decât niște impostori, sau samozvantsy, ca sa vorbesc pe înțelesul Nataliei Davidovici, românofoba de pe lista de candidați PAS.

Cei de la PPDA, care se pretinde tot pro-european, au spus de mulți ani ca au pus batista pe țambalul integrării europene. Ce așteptări mai aveți de la acest partid? In angajamentul electoral și PPDA umbla tot cu apropierea, la fel ca PAS. Folosesc termenul ridicol de “apropierea perspectivei aderării”, adică foaie verde! Pentru aceasta va îndemn sa nu risipiți votul prețios. Uitați de așa-zișii pro-europeni și votați AUR!

Cea mai mare mârșăvie a fost sa se facă deosebirea dintre unioniști și pro-europeni! Pentru ca sunt totuna! Unioniștii sunt cei mai convinși pro-europeni, pentru ca Țara Mama România se afla in Uniunea Europeană.

Și Unirea cu România este singura cale pentru Republica Moldova de integrare in UE.

Ne chinuim de 30 de ani și nu se vede niciun viitor. Satele și orașele noastre s-au golit. S-a pierdut o generație de moldoveni. Nu mai lăsați sa se piardă încă una!

Deci! Ești pro-european? Voteaza AUR, alege România!

Andrei Busuoic, deputat AUR, născut în R. Moldova

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *