Andrian Candu a dat în judecată un post TV și cere despăgubiri de 30 mii de euro
Andrian Candu a avut din start trei pretenții – să fie publicată o dezmințire, să-i fie aduse scuze publice și să-i fie plătite despăgubiri morale în sumă de 30 de mii de euro. Avocatul instituției media însă a solicitat instanței scoaterea de pe rol a capătului de cerere privind compensarea prejudiciului moral pe motivul neepuizării procedurii prealabile de către reclamant. Legea privind accesul la informație prevede că persoana care consideră că i-a fost lezată onoarea trebuie mai întâi să solicite, printr-o cerere prealabilă, publicarea unei dezmințiri în termen de 20 de zile de la aflarea informației defăimătoare.
Ajutor la CSJ
Aflându-se în dificultate, Judecătoria Centru a formulat către CSJ următoarele întrebări – cum trebuie să procedeze instanța dacă reclamantul nu a epuizat procedura prealabilă obligatorie și dacă poate scoate cererea de pe rol, pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura și că nu a epuizat căile de soluționare extrajudiciară, ceea ce este prevăzut în Codul de procedură civilă, la art. 267, lit. a).
La rândul său, la 13 iunie, Plenul Curții Supreme de Justiție, prezidat de președintele CSJ, Mihai Poalelungi, a respins solicitarea de emitere a unui aviz consultativ, argumentând că legea este suficient de clară în acest sens.
Magistrații vor trebui să scoată cererea de pe rol
„Plenul CSJ în Hotărârea explicativă nr.7 din 24.12.2012 a atenţionat instanţele că, procedura în acţiunile cu privire la defăimare, cu privire la apărarea vieţii private şi de familie în care este cunoscut pârâtul cuprinde două faze: procedura prealabilă şi procedura contencioasă în faţa instanţei de judecată competente. Faza prealabilă este obligatorie. În cazul în care autorul informaţiei refuză să satisfacă integral sau parţial cerinţele din cererea prealabilă, persoana lezată poate depune o cerere de chemare în judecată în termen de 30 de zile. Astfel, acţiunea în instanţă urmează a fi formulată în limita pretenţiilor formulate în cererea prealabilă şi numai după înaintarea cererii prealabile”, se arată în răspunsul CSJ, publicat acum câteva zile.
„Nerespectarea procedurii prealabile constituie temei de restituire a cererii de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit. a) CPC), iar dacă cererea a fost primită, instanţa scoate cererea de pe rol. Momentul scoaterii cererii de pe rol îl stabileşte instanţa de judecată, care judecă fondul”, a conchis Curtea Supremă de Justiție.