Actualitate

Andrian Candu: „Sunt SIGUR că putem fi parte a Uniunii Europene”

„Noi vom reuși, ca stat și ca societate, numai dacă vom începe să credem în propriile forțe și în propria țară. Uniunea Europeană este modelul nostru de dezvoltare. Noi vrem să trăim la fel de bine, sigur, liber și prosper ca în Europa. Mai mult decât atât, noi vrem, iar eu sunt sigur că putem, fi parte a UE”, s-a arătat convins politicianul într-un interviu pentru IPN.

Președintele Parlamentului spune că pentru ca acest lucru să se întâmple mai devreme, trebuie să muncim în continuare cel puțin la fel de intens ca în ultimii doi ani. De asemenea, trebuie să înțelegem că libertatea de expresie presupune și responsabilitate, că toleranța înseamnă să accepți alte puncte de vedere, chiar dacă nu-ți plac, că drepturile tale nu pot fi mai importante decât ale celui de alături, că dacă vrei educație și medicină bună, cel puțin trebuie să plătești impozite și multe alte lucruri importante pe care le învățăm împreună pe această cale de integrare europeană.

„Deci, dincolo de marile transformări legislative, normative, standarde etc., dincolo de politică și politicieni, avem un fel de-a fi care este apropiat de cel european, dar care pe alocuri necesită ajustări. Aceste ajustări sunt uneori dureroase și cresc numărul euroscepticilor. Totuși, istoria nu cunoaște precedente ca un popor să fi ales un model civilizațional inferior. De asta, da, sunt sigur de ireversibilitatea căii de integrare europeană a Moldovei”, a remarcat Candu. 

Potrivit lui, actuala Guvernare nu va admite deturnarea cursului spre Uniunea Europeană.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *