Actualitate
Angela Merkel: Încă nu am ajuns în punctul în care să putem ridică sancţiunile impuse Rusiei

"Anexarea Crimeei nu este doar o anexare că oricare altă. Este o încălcare a valorilor care au creat o ordine a păcii în Europa după cel de al Doilea Război Mondial, cu precădere acceptarea graniţelor şi respectarea integrităţii teritoriale", a afirmat Merkel în cadrul Forumului Economic Mondial din Davos, Elveţia.
"Sancţiunile economice nu pot fi evitate. ele nu reprezintă un scop în sine. Pot fi ridicate dacă motivele pentru introducerea lor sunt îndepărtate. Însă, din nefericire, încă nu am ajuns în acel punct", a adăugat cancelarul german.
Sursa: hotnews.ro