CSI / RusiaInternațional

Angela Merkel își apără politica față de Rusia și declară că nu are pentru ce să-și ceară scuze

Fostul cancelar german, Angela Merkel a apărat marţi, 7 iunie, politica sa faţă de Rusia, apreciind că nu are de ce să-şi ceară scuze pentru faptul că a mizat pe diplomaţie şi comerţ în încercarea de a evita un război în Ucraina, scrie Agerpres.

Totodată, Angela Merkel a condamnat din nou cu fermitate invazia rusă, care în opinia ei ”nu are nicio justificare”.

„Aceasta este o ruptură brutală cu dreptul internaţional, (ruptură) pentru care nu există scuză”, a declarat Merkel, vorbind pentru prima dată în public după retragerea sa din viaţa politică, în urmă cu şase luni.

Însă fosta cancelară a respins criticile conform cărora politica sa s-ar face vinovată în vreun fel de situaţia actuală. Angela Merkel a dat asigurări că a fost conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o făcea să planeze asupra Ucrainei.

Era în interesul Germaniei ”să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război”, ci ”a putea coexista în pofida tuturor diferenţelor noastre”, a afirmat Merkel, care a condus timp ce 16 ani prima economie europeană.

Merkel, acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia rusă

După ce armata lui Putin a invadat Ucraina, fosta şefă a guvernului de centru-dreapta german a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia rusă, în special promovând construcţia gazoductului Nord Stream 2, în pofida rezervelor partenerilor săi europeni şi americani.

Gazoductul, menit să dubleze capacitatea de aprovizionare a Germaniei cu gaz rusesc, a fost în final suspendat după declanşarea agresiunii ruse asupra Ucrainei, fără a fi dat în exploatare.

Germania a practicat multă vreme o politică a mâinii întinse spre Rusia, urmând ideea conform căreia comerţul ar induce o democratizare progresivă a acestei ţări.

Merkel: Nu mă gândeam că Putin se va schimba

„Nu mă gândeam că Putin se va schimba datorită relaţiilor comerciale”, a dat ea asigurări marţi, estimând că acesta a tras linie peste democraţie. Însă, era evident că Rusia ”va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total”, a argumentat Merkel în cadrul unui interviu moderat de un jurnalist al săptămânalului Der Spiegel într-un teatru din Berlin.

Chiar dacă o apropiere politică nu este posibilă, ”era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale. Şi eu nu-mi voi cere scuze” pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani, a explicat Angela Merkel.

Sursa: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *