Eveniment

Angela Sârbu renunţă la Moldova 1 “din motive personale”

Consiliului de Observatori (CO) va examina cererea sâmbătă, 17 decembrie, şi va decide până pe ce dată Angela Sârbu îşi va exercita atribuţiile.
Contactat de TIMPUL, preşedintele CO, Eugen Ribca, a spus că actualul directorul al postului "Moldova 1" şi-a dat demisia din "motive personale". "Conform legislaţiei, angajatul trebuie să-şi exercite atribuţiile încă 14 zile după depunerea cererii de demisie. Cu alte cuvinte, Angela Sârbu urmează să ocupe postul de director până pe 23 decembrie", a explicat Eugen Ribca. La şedinţa publică de sâmbătă, membrii CO vor trebui să anunţe când va demara concursul de numire a noului director al televiziunii. Preşedintele CO a spus că va propune ca procedura de depunere şi examinare a dosarelor să fie organizată după 23 decembrie. 

Angela Sârbu a devenit director al postului de televiziune "Moldova 1" pe 20 februarie 2010. Până atunci, ea a fost director al Centrului Independent de Jurnalism şi consultant media pentru Europa de Est şi Asia Centrală în cadrul Institutului pentru o Societate Deschisă (New York, SUA). A făcut studii de jurnalism la Bucureşti, Praga (Cehia) şi Missouri-Columbia (SUA).
 
Timpul.md (I.M.)

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *