Sport

Anglia a învins Franța într-un meci al solidarității

Înaintea startului jocului, fanii englezi au cântat la unison imnul Franței, "La Marseillaise", pentru a-și manifesta astfel solidaritatea cu poporul francez. Protocolul dinaintea meciului a fost modificat cu această ocazie, iar imnul țării gazdă, "God Save The Queen", a fost intonat primul, pentru ca apoi să răsune în templul fotbalului englez celebrul cântec revoluționar al lui Rouget de Lisle, ale cărui cuvinte au apărut pe cele două ecrane gigant de pe Wembley, în timp ce întreaga arenă afișa culorile drapelului Franței.

Jucătorii celor două echipe au păstrat apoi, împreună cu cei 75.000 de spectatori, un minut de reculegere în memoria victimelor din capitala Franței.

Cu ocazia acestui eveniment de excepție, măsurile de securitate au fost pe măsură, polițiștii înarmați putând fi văzuți peste tot în jurul arenei, dar și în interiorul acesteia, în timp ce controalele la intrarea în stadion au fost mult mai stricte decât de obicei.

Rezultatul meciului, mai puțin important în acest context, a fost decis de golurile marcate de Jermaine "Dele" Ali (min.39) și Wayne Rooney (min.47).

Sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *