ANRE a aprobat regulamentul de conectare la sistemul de alimentare cu apă și canalizare
Un asemenea document este aprobat de către ANRE în premieră.
Andrei Sula, şeful Departamentului reglementare, a menţionat că scopul este de a contribui la soluţionarea problemelor care apar în relaţiile dintre operatori şi consumatori în perioada racordării sau debranşării instalaţiilor de apă şi de canalizare la sistemul public respectiv.
Documentul stabileşte punctul de delimitare a instalaţiilor care sunt în proprietatea operatorului şi cea a consumatorilor, modul de calculare a plăţii pentru serviciul furnizat, inclusiv achitarea serviciului în cazul constatării consumului fraudulos.
Este prezentată şi procedura de adresare a persoanei fizice sau juridice către operator cu solicitarea de a i se elibera avizul de branşare/racordare a sistemul public. Avizul va fi eliberat solicitantului în termen de 20 zile calendaristice. În cerere solicitantul va indica termenul în care urmează a fi branşate instalaţiile interne de apă şi de canalizare la sistemul public şi care este debitul de consum solicitat, cu excepţia consumatorilor casnici.
Lucrările de montare a branşamentului vor fi efectuate după achitarea de către solicitant a tarifelor respective, în cel mult 30 sau 45 zile calendaristice, în funcţie de categoria consumatorului (casnic sau noncasnic).
În aceeaşi şedinţă, ANRE a aprobat Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor la serviciile furnizate de către operatori.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!