ANRE ar putea majora tarifele la energia electrică

Începând cu 20 aprilie, ANRE va începe consultările publice cu toţi reprezentanţii RED-urilor. Solicitările au parvenit la ANRE după ce vechile contracte de import a energiei electrice din Ucraina şi Centrala de la Cuciurgan au expirat pe 1 aprilie. Noile contracte prevăd creşterea tarifelor de livrare a energiei electrice cu 13,2%. Toate RED-urile importă în prezent energie electrică la preţul de 6,9 cenţi pentru un kWh.
În prezent consumatorii casnici, conectaţi la liniile de tensiune joasă din zona de distribuţie a RED „Union Fenosa” achită 1,48 lei pentru un kWh, iar cei din zona RED-Nord şi RED Nord-Vest – câte 1,57 de lei pentru un kWh. Solicitările de majorare se încadrează în limitele a 9 şi 12%. De menţionat că şi ÎS “Moldelectrica” a cerut majorarea tarifului de transport de la 6,76 de bani pentru un kWh până la 10,73 de bani.