Actualitate

ANSA avertizează agricultorii despre respectarea Legii apiculturii, după ce au fost înregistrate cazuri de otrăvire a albinelor

Iar pentru că s-au înregistrat cîteva cazuri de otrăvire a albinelor, ANSA atenționează agenții economici din agricultură și silvicultură, primării localităților și deținătorii de stupine asupra necesității de strictă respectare a prevederilor Legii apiculturii care prevede mai multe restricții în perioada respectivă.

Se interzice utilizarea pesticidelor și insecticidelor pentru prelucrarea cîmpiilor, fîșiilor forestiere și a plantațiilor de arbuști în perioada înfloririi plantelor nectaro-polenifere. Se interzice comercializarea și utilizarea în tratamentul albinelor a preparatelor chimice și medicamentoase care nu sînt incluse în Nomenclatorul de stat a produselor farmaceutice de uz veterinar.

Aplicarea mijloacelor chimice în agricultură și silvicultură se admite doar în conformitate cu lista acestora aprobată pentru utilizarea în RM cu respectarea strictă a normelor și regulilor de utilizare în vigoare.

Persoanele fizice și juridice care intenționează să aplice mijloace chimice la tratarea terenurilor sînt obligate:

  • să prezinte din timp primăriilor graficul de tratare a terenurilor și să înștiințeze cu cel puțin 7 zile de a începe tratarea, indicînd concret data și ora începerii și sfîrșitului, metoda tratării, denumirea preparatului și concentrația administrării acestuia, precum și gradul lui de nocivitate;
  • să respecte strict data și ora începerii și sfîrșitului tratării, metodele de utilizare și concentrația preparatelor administrate.

Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *