Actualitate

Antiiflamator şi antioxidant, dovleacul reglează valoarea glicemiei în sânge

În această perioadă a anului, dovlecul este peste tot. Pieţele sunt pline, sunt prezente în festivaluri, ca decoraţiuni, sunt în vitrinele magazinelor, ba chiar a fost vedetă de Halloween.

Dovleacul este un fruct deosebit de sănătos, cu uimitoare proprietăţi. Multă lume nu ştie, dar dovlecul este o sursă bogată de fibre, antioxidanţi, minerale şi vitamine.

“Culoarea portocalie a dovleacului ne spune despre existenţa antioxidanţilor şi fitonutrienţilor. Este superbogat în betacaroten. Are chiar mai mult betacaroten decât morcovul.

Ştim că acesta protejează ţesuturile de acţiunea radicalilor liberi. De asemenea, are foarte multă provitamina A, luteină, zeaxantină – alţi doi antioxidanţi esenţiali pentru acuitatea vizuală.

Este bogat în acid folic, potasiu – care echilibrează electroliţii la nivelul organismului.

Cantitatea de potasiu este mai mare decât în banane, recunoscute pentru aceste proprietăţi. Este un bun antiiflamator şi un antioxidant, reglează valoarea glicemiei în sânge”, a declarat medicul nutriţionist Lavinia Bratu.

Dovlecul are foarte puţine calorii, ca atare nu îngraşă. Puteţi să-l pregătiţi în diverse moduri. Fie copt, stropit cu scorţişoară, la o cină târzie, fie în plăcinte, în supe creme sau în sucuri de legume.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *