Ultima oră

Antonescu lasă PSD în ofsaid, cere respingerea superimunităţii aleşilor: Nu am fost informat corect

"Informaţiile pe baza cărora am comentat erau incomplete. Am pornit de la premisa că acest pachet de modificări la Codul penal, deşi scot parlamentari şi demnitari în general din categoria funcţionarilor publici, îi menţin totuşi, cu certitudine, într-o zonă în care pot fi anchetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru încălcarea diverselor legi. Trebuie să admit deşi nu îmi face nicio plăcere că nu am fost suficient informat. Există riscul, după toate elementele care au fost aduse, ca această interpretare să fie dată", a declat Crin Antonescu.

"Îmi asum întreaga responsabilitate în exclusivitate. Pentru mine contează să facem lucrul corect. Contează ca legislaţia pe care noi o votăm să nu fie una preferenţială. Îi propun preşedintelui Camerei ca în cazul în care nu a semnat legea votată în plenul Camerei, să o repună în discuţie. O discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente. Dacă acest lucru nu este posibil sau domnul Zgonea nu este de acord cu poziţia mea, atunci când proiectul va fi trimis spre reexaminare de către preşedinte, voi propune deputaţilor PNL să respingă prin vot toate acele modificări aduse", a mai spus liderul PNL.

"Am convocat pentru mâine la 12 Biroul Politic al partidului pentru a lua o decizie cu forţă politică pentru toţi eputaţii PNL", a completat Antonescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Conform raportului, obţinut de MEDIAFAX, printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Astfel, la articolul 147 Codul Penal prevede că "prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (autorităţi, instituţii publice, persoane juridice de interes public – n.r.)". De asemenea, "prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".

Comisia juridică a introdus un nou alineat potrivit căruia: "Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat".

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a postat, marţi, pe Facebook, înaintea votului din Parlament privind proiectul de lege, un mesaj în care arată că "se va crea o super-imunitate", iar "istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi".

Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma acestor modificări aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

DNA a precizat că preşedintele, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetați şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

"Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA", a arătat instituţia, într-un comunicat de presă.
Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".

Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt "dramatice" şi "dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie" precum DNA sau ANI.

Sursa: realitatea.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *