Cultură

Anul 2013 va fi declarat Anul Spiridon Vangheli

Ministrul Culturii, Boris Focșa, a precizat cu acest prilej că decizia a fost luată pentru a aprecia contribuţia scriitorului la dezvoltarea literaturii pentru copii în ţară şi peste hotare, „în semn de înaltă apreciere a valorilor artistice şi educative a operei maestrului”. La rândul său, premierul Vlad Filat a spus: „Trebuie să avem grijă de valorile noastre atâta timp cât sunt în viaţă. Este o decizie cu un impact deosebit asupra educației copiilor și creșterii unei generații tinere, în spiritul patriotismului. Manifestările şi acţiunile ce vor fi organizate urmează să fie la nivelul valorii scriitorului şi operei sale”.
Menționăm că, timp de o lună, urmează să fie elaborat şi aprobat un Program naţional de manifestări cultural-artistice consacrate Anului Spiridon Vangheli. În anul în curs, scriitorul Spiridon Vangheli a împlinit 80 de ani. Vangheli a devenit renumit în mai multe ţări ale lumii datorită cărţilor sale pentru copii, care au fost traduse în circa 40 de limbi şi editate într-un tiraj de peste 8 milioane de exemplare. Împreună cu poetul Grigore Vieru, Spiridon Vangheli a editat un Abecedar după care au învăţat generaţii întregi de copii. Este deţinător al Diplomei de Onoare „Andersen”, laureat al Premiului de Stat al RSSM.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *