Chișinău

Anul acesta Crăciunul va sosi mai devreme la Chişinău

Primul mesager al sărbătorilor de iarnă din acest an va fi Pomul de Crăciun. Directorul întreprinderii "Spaţii Verzi", Eliferii Haruţa, a precizat că sunt examinate deja cinci oferte de vânzare a unui brad pentru Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acesta va fi instalat pe 25 noiembrie, astfel încât cei de la întreprinderea municipală "Lumteh" să-l decoreze cu ghirlande până la 1 decembrie, când va fi aprins iluminatul decorativ în centrul Chişinăului. " Am nevoie de vreo 5 zile ca să-l corcolesc (a dezmierda, n.n.)", a explicat directorul Lumteh, Nicolae Vereşco. Amintim că anul trecut Pomul de Crăciun al capitalei a costat 9 mii de lei. 

În contextul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, primarul mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, a cerul ca Direcţia comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, să elaboreze un concept nou al târgului tradiţional de Crăciun. "Ar trebui să avem un târg asemănător celor din oraşele europene, unde oamenii ar putea cumpăra un vin fiert sau alte produse tradiţionale", a spus primarul. 

Timpul.md (I.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *