Sănătate

Apa de orez – cel mai bine păstrat secret de frumuseţe al Asiei

Data viitoare când fierbi orez, gândeşte-te de două ori înainte de arunci apa. Apa de orez este bogată în minerale şi vitamine (B1, C, E) care ajută la catifelarea şi tonifierea pielii – un secret pe care gheişele cu o piele impecabilă îl cunosc de secole. Apa de orez are puterea de a regenera şi hrăni pielea, fiind una dintre cele mai vechi şi eficiente tratamente cosmetice asiatice.

Ce este apa de orez şi cum se prepară?

Apa de orez nu este apa în care se înmoaie orezul, ci aceea în care se fierbe orezul. Un alt mare avantaj al apei de orez este uşurinţa cu care poate fi făcută acasă: ai nevoie doar de orez jasmine (preferabil organic) şi apă purificată/distilată. Pur şi simplu fierbeţi orezul în apă şi apoi strecuraţi excesul de apă într-un pahar pe care îl trebuie să îl păstraţi la frigider peste noapte. Odată ce s-a răcit, va fi un ingredient puternic pentru un ten luminos şi un păr strălucitor. Puteţi păstra lichidul la frigider cel mult 4 zile!

Ten impecabil

În ceea ce priveşte îngrijirea tenului, apa poate fi utilizată ca tonic, având un efect uşor astringent. Spălaţi-vă pe faţă şi apoi folosiţi un disc demachiant înmuiat în apa de orez, care va calma pielea şi îi va oferi un aspect neted. Orezul conţine un complex de B-uri care are în compoziţie inositol, care încetineşte procesul de îmbătrânire şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui – ceea ce favorizează reducerea porilor dilataţi şi conferă luminozitate.

Mai mult, apa de orez are propietăţi de hidratare ale pielii, este bogată în antioxidanţi şi ameliorează petele cauzate de procesul de îmbătrânire(hiperpigmentare). Apa de orez este de ajutor în tratarea si vindecarea acneei . Vei vedea că efectul de roşeaţă se va diminua treptat. Poate fi folosită şi pentru tratarea arsurilor solare, ajutând pielea să se recupereze rapid. Se aplică dischete înmuiate în apă rece.

Păr strălucitor

Poţi folosi apa de orez şi pentru a înlocui şamponul obişnuit (apa de orez fermentată este cea mai eficientă, deoarece se apropie de ph-ul natural al scalpului!). Clătirea părului cu apă de orez îi conferă strălucire. Datorită conţinutului de inositol (are un rol important în stimularea creşterii părului), apa de orez are capacitatea de îmbunătăţi elasticitatea părului. Proteinele, vitaminele şi mineralele care se găsesc în aceasta întăresc părul şi îi dau un aspect mătăsos!

Calmarea pielii

Propietăţile calmante ale apei de orez o fac un remediu eficient împotriva iritaţiilor sau a altor afecţiuni ale pielii. În urma unui studiu realizat de Universitatea din Bruxelles, la pacienţii cu dermatită atopică s-a observat o îmbunătăţire cu până la 20% a condiţiei lor, după ce au efectuat băi cu apă de orez de două ori pe zi.

Beneficiile apei de orez pentru sănătate

Consumul apei de orez are multe beneficii pentru sănătate. Conţine 8 amino acizi esenţiali, care formează baza pentru regenerarea ţesuturilor şi muşchilor. Apa de orez furnizează energie datorită conţinutului ridicat de carbohidraţi. În acelaşi timp, datorită calităţilor ei antioxidante, apa de orez ajută la îmbunătăţirea funcţiilor cardiovasculare ale organismului. 

sursa: csid.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *