Editorial

Apel de solidaritate către jurnaliști, bloggeri și formatori de opinie

În orice stat normal guvernarea conlucrează cu opoziția, propune și discută legi, încearcă să găsească soluții unice pentru societate. O societate fără jurnaliști echidistanți, care ar reflecta obiectiv atât activitatea guvernării, cât și cea a opoziției, este și ea sortită pierzaniei. În cazul R. Moldova tind să cred că opoziția nu mai merită atenția noastră, a jurnaliștilor. Adunătura aceasta de populiști însetați de putere nici nu mai poate fi numită opoziție. E vorba mai degrabă de o ceată de ex-oligarhi care și-au pierdut influența și ar vrea să revină la treuca puterii. Însă nu le mai ajunge nici înțelepciune și nici forță politică. Așa că opoziția noastră se avântă în debandade ieftine, declarații xenofobe și injurii lansate la adresa tuturor persoanelor care nu sunt de acord cu ei. Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte câte înjurături și invective a lansat Vladimir Voronin la adresa jurnaliștilor. În goana după rating, jurnaliștii nu se supără, ci monitorizează mai departe activitățile de cioflicar a PCRM-ului.

Cred că a venit momentul să arătăm că suntem și noi solidari și avem un pic de demnitate. Recunosc, am spus și eu de câteva ori că nu voi mai scrie nimic despre PCRM. Peste ceva timp uităm de această promisiune și începem din nou. La fel s-a întâmplat și cu un post de televiziune de la noi, care într-o zi a promis că boicotează comuniștii, iar a doua zi s-a trezit la o conferință de presă a acestor pseudo-bolșevici. Presupun că singura cauză a popularității PCRM-ului suntem noi, jurnaliștii. Preferăm să monitorizăm orice acțiune tâmpită a acestora, pentru că tâmpenia aduce rating. Și nu vrem să ne dăm seama că astfel îi menținem în lumina rampei. Cred că a venit momentul să le declarăm boicot comuniștilor. Să-i lăsăm cu acțiunile lor populiste și răzgândirile de la o zi la alta; să nu mai venim la conferințele de presă organizate de aceștia; să nu-i mai dăm la știri și să nu-i invităm la talk show-uri. Pentru că nu mai avem ce lua de la ei. Acest partid a expirat și s-a transformat într-o trupă de circ ambulant spre hazul și necazul societății. Și este păcat că noi, jurnaliștii, le tot turnăm apă la moară. Eu cred că ajunge. Să-i lăsăm în marasmul lor personal. Credeți-mă, dacă nu vor apărea în presă – vor dispărea din scena politică odată și pentru totdeauna. Ar părea că acest boicot nu e prea democratic, însă și această opoziție comunistă nu mai este deloc opoziție. Să lăsăm această trupă de circ să-și facă spectacolele ieftine fără noi. Iar în caz că vor reveni la muncă și vor dori să fie o opoziție cu adevărat constructivă, vom reveni și noi la monitorizarea lor. Până atunci, nu merită atenția noastră. Sper că m-ați înțeles și veți da dovadă de solidaritate profesională.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *