Apel la acțiune „Plantăm fapte bune în Moldova”. Un grup de tineri vor să împădurească Moldova
În acest context, ONG-ul „EcoVisio”, în parteneriat cu comunitatea „Plantăm fapte bune în România”, lansează proiectul „Seed it Forward”. Prin intermediul acestuia, organizațiile își propun să reabiliteze și re-sădească păduri.
Prima acțiune din cadrul proiectului, întitulat „Plantăm fapte bune în Moldova”, va avea loc pe 14 noiembrie și va începe în comuna Bubuieci din municipiu Chișinău, prin implicarea atât a voluntarilor și a membrilor societății civile, cât și a cadrelor didactice din zonă, dar și din intreg municipiu. Vor urma re-plantări și primăvara, dar și cel puţin cinci ani de monitorizare şi grijă pentru a asigura sustenabilitatea iniţiativei şi a folosi această experienţă pentru următoarele proiecte din întreagă ţară. Au fost identificate circa cinci hectare pentru plantare, iar la acțiune sunt așteptați patru sute de voluntari.
Acesta este terenul de plantare
Acest proiect are scopul de a informa și de a atrage atenția atât a societății civile, cât și a autorităților publice, asupra necesității vitale a reîmpăduririlor, care nu reprezintă o activitate doar pentru „activişti neliniştiţi”, dar și o oportunitate de a contribui la un viitor bun al ţării pentru toţi cărora le pasă.
Prin plantări, participanții vor combate eroziunea solurilor. Creșterea procentului împăduririi va diminua efectele schimbărilor climaterice manifestate prin secete, ploi torenţiale şi valuri de călduri. De altfel, va fi restaurată biodiversitatea, element foarte important pentru a avea un mediu de viață sănătos.
Doritorii de a participa la acest eveniment pot contacta organizatorii prin intermediu reţelei de socializare Facebook, dar și pe siteul seeditforward.org. Întâlnirea și ghidarea voluntarilor, care vor să participe la acțiunea de împădurire, sunt așteptați în incint Universității Ion Creangă din Chișinău, la următoarele ore: 8:30, 9:30,10:30 și 11:30.
Mai multe detalii despre acțiune găsiți AICI.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!