Apele amenință terenurile agricole din lunca Nistrului
Conducerea hidrocentralei de la Dubăsari informează că partea transnistreană a trecut la un debit de 1300 de metri cubi pe secundă, astfel intenționând să atenueze viitura şi să rămână la acest nivel până când debitul de apă va scădea. În asemenea condiţii, ar putea fi inundate doar terenurile riverane unde nu sunt diguri.
În prezent, sunt înregistrate câteva cazuri de revărsare a Nistrului în gospodării casnice şi pe terenuri arabile. În localitatea Crasnoe din raionul Slobozia, serviciile de protecţie civilă din regiunea transnistreană au folosit peste 85 de saci cu nisip pentru consolidarea digurilor.
În legătură cu ridicarea nivelului de apă în râul Nistru, au fost închise punctele de trecere a frontierei de stat Soroca-Ţekinovka (debarcader) şi Cosăuţi-Iampol, amplasate la graniţa moldo-ucraineană.
Potrivit Centrului de presă al Serviciului Vamal, suspendarea temporară a activităţii are loc cu acordul organelor de cooperare din Ucraina. Autorităţile de frontieră anunță toţi participanţii la traficul transfrontalier care şi-au planificat traversarea frontierei prin punctele de trecere nominalizate să se folosească de serviciile altora, dislocate în această direcţie, şi anume, postul vamal Otaci – Moghiliov-Podolsk.
Timpul.md (A.C.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!