ActualitateEconomie

APIA și AFIR au făcut, în intervalul 8-10 mai 2024, plăți de peste 80 milioane euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 333.712.555,81 lei (67.110.538,76 euro), astfel:

320.986.417,16 lei (64.539.341,94 euro) din Bugetul Național (BN) 10.118.052,05 lei (2.044.257,41 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) 2.006.042,44 lei (405.302,04 euro) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1)

602.044,16 lei (121.637,37 euro) din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI). Intervențiile plătite sunt aferente ajutoarelor naționale tranzitorii, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În ceea ce privește plățile efectuate de AFIR, din FEADR, acestea sunt în sumă de peste 13 milioane de euro pentru bunăstarea animalelor. Beneficiarii fondurilor europene acordate prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au primit fonduri nerambursabile în valoare totală de 13,26 milioane de euro. Plățile au fost realizate de AFIR în tranșele din 8 și 9 mai 2024 pentru decontarea cheltuielilor aferente intervenției DR-06 Bunăstarea animalelor. Astfel, AFIR a plătit 6,7 milioane de euro fermierilor care au beneficiat de plăți în favoarea bunăstării porcinelor, precum și 6,56 milioane de euro fermierilor care au solicitat plățile compensatorii pentru bunăstarea păsărilor. Din suma totală plătită de AFIR în conturile fermierilor, 11,27 milioane de euro provin din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar diferența de 1,99 milioane euro reprezintă contribuția de la Bugetul Național.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *