Social

Aprecierea monedei europene a generat scumpiri în lanţ

După ce, în ultima perioada, euro a înregistrat record după record, mai mulţi petrolişti au decis să majoreze preţurile benzinei şi motorinei cu aproximativ 70 şi, respectiv, 50 de bani pentru un litru. Că urmare, benzină costă, în medie, 18 lei şi 47 de bani, iar motorină – 17 lei şi 67 de bani.

De asemenea, doi mari producători de lactate din ţară, JLC şi Incomlac, au majorat preţurile produselor în medie cu trei la sută. Excepţie fac doar îngheţată şi untul. Potrivit producătorilor, scumpirea a fost determinată de deprecierea monedei naţionale, dar şi de introducerea, din 2014, a unei taxe pentru achiziţia materiei prime de la persoanele fizice. În februarie, într-un raport al Curţii de Conturi se menţiona că deprecierea leului faţă de alte valute provoacă scumpirea produselor farmaceutice.

Potrivit instituţiei de control, în perioada anilor 2012-2013, deprecierea leului a condiţionat scumpirea unor medicamente cu peste 13 la sută. Pentru acest sfârşit de săptămâna, Banca Naţională a Moldovei a stabilit un curs de 18 lei şi 44 de bani pentru un euro şi de 13 lei şi 39 de bani pentru un dolar.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *