ActualitateEconomie

Aproape 70% dintre funcțiile publice ar putea beneficia de automatizarea oferită de instrumentele AI

Inteligența artificială generativă are potențialul de a spori eficiența sectorului public din România și a crește calitatea serviciilor oferite, îmbunătățind experiența cetățenilor în contact cu serviciile publice, reiese din studiul „Oportunitatea adoptării inteligenței artificiale în administrația publică din România”, realizat de Implement Consulting Group la iniţiativa Google. Raportul arată că mai mult de două treimi din posturile din administrația publică românească ar putea beneficia de pe urma adoptării instrumentelor AI, în timp ce, în prezent, aproape un sfert din instituțiile publice din România au investit deja în soluții AI.

660 milioane euro, valoare adăugată în următorii 10 ani Inteligența artificială generativă poate aduce beneficii la toate nivelurile administrației publice din România. Raportul estimează valoarea acestor beneficii la 660 milioane de euro, reprezentând potențialul de creștere a valorii adăugate brute la finalul unei perioade de 10 ani. Acest potențial poate fi atins în urma creșterilor de productivitate a muncii în sectorul public pe care le va aduce o adoptare pe scară largă a AI-ului, prin îmbunătățirea calității și vitezei serviciilor publice, precum și realocarea de resurse către operațiuni cu valoare ridicată. Inteligența artificială are potențialul de a îmbunătăți majoritatea funcțiilor din administrația publică, de la cele interne până la cele care interacționează direct cu cetățenii. AI poate îmbunătăți serviciile pentru cetățeni prin soluții personalizate și în timp real, poate eficientiza operațiunile administrative prin creșterea acurateței și reducerea timpilor de procesare, și poate oferi factorilor de decizie informații bazate pe date pentru a lua decizii mai rapide și mai bine fundamentate. Utilizarea AI-ului generativ în sectorul public Un procent de 69% dintre locurile de muncă din administrația publică românească au potențialul de a utiliza inteligența artificială generativă în operațiunile derulate, ceea ce va crește eficiența și va permite angajaților să se concentreze pe rezolvarea problemelor complexe, se arată în concluziile raportului. În plus, 8% dintre locurile de muncă pot beneficia de automatizarea prin AI a peste jumătate din sarcinile curente, eliberând astfel timp pentru activități cu valoare adăugată mai mare. În același timp, 24% dintre locurile de muncă din sectorul public, respectiv cele care implică în principal interacțiuni directe cu oamenii sau sarcini fizice, vor rămâne neschimbate din cauza potențialului redus de utilizare a AI. Studiul arată că o parte dintre angajații din administrația publică din România folosesc inteligența artificială generativă, însă este mai mult o opțiune personală de utilizare a tehnologiei, întrucât adopția la nivelul instituțiilor rămâne încă la un nivel incipient. Datele unui sondaj realizat în rândul angajaților din administrația publică din România indică faptul că 54% dintre ei folosesc instrumente AI, în timp ce doar 23% dintre instituțiile din instituțiile din care fac parte au investit în soluții AI. Principalele bariere în adopția inteligenței artificiale, menționate de către cei din sectorul public, sunt lipsa competențelor în utilizarea instrumentelor AI, costul acestor instrumente și îngrijorările privind securitatea. Raportul complet poate fi descărcat de aici. Aici (la această adresă) se găsește un infografic / rezumat al raportului pe România.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *