Aceste cuvinte le-a rostit Apostolul Pavel creştinilor din Roma. Ca să sublinieze că botezul a şters din noi orice păcat. Că din robi căzuţi sub păcat, am devenit liberi şi fii ai lui Dumnezeu după har. Însă am rămas datori să împlinim poruncile. Doar aşa harul ascuns în inimile noastre de la botez va deveni lucrător şi îl vom simţi cu inima şi mintea. Despre acest adevăr ne-au învăţat şi Sfinţii Marcu Ascetul şi Diadoh al Foticeei, doi dintre părinţii care au combătut teoria celor care susţineau că păcatul lui Adam rămâne pe mai departe în inimile noastre (masalianism).
Învierea Domnului, pe care o prăznuim an de an, ne arată biruinţa lui Hristos asupra morţii, începătura învierii celor adormiţi, mântuirea omenirii din păcat şi moarte sau aşa cum ne învaţă dogmatica: mântuirea obiectivă a oamenilor. Prin mântuire obiectivă înţelegem că fiecărui om i s-a dat în egală măsură şansa de a alege viaţa veşnică prin Iisus Hristos. De acum moartea şi păcatul nu ne mai leagă. Suntem liberi să răspundem chemării noastre la unirea cu Dumnezeu.
Însă omul a rămas liber. Omul poate răspunde iubirii lui Dumnezeu, fiindcă aşa cum spune Apostolul Ioan: Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pe noi (I Ioan 4; 19), dar poate şi să refuze chemarea Lui. Fiindcă libertatea e marele dar pe care Dumnezeu l-a dat omului, iar El nu e ca omul să se răzgândească şi să ia darul înapoi. Cum ne vom numi creaţi după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1; 27), dacă nu suntem liberi? Din acest punct vorbim de mântuirea subiectivă. Omul care alege să Îl urmeze pe Iisus Hristos şi să se mântuiască, devine părtaş al mântuirii obiective, prin alegerea lui liberă, subiectivă.
Din aceste considerente liturghia pascală (sfânta liturghie oficiată de Sfintele Paşti) era – în primele secole creştine – o liturghie baptismală. Adică în cadrul ei se făcea botezul celor care voiau să devină creştini. Hainele albe despre care vorbim acum că ar trebui să le purtăm la Înviere, lumânările aprinse, sunt doar câteva urme ale botezului colectiv ce aveau loc în noaptea de Înviere. Haina albă era haina botezului, iar lumânarea tot aşa. Înconjurarea de trei ori a bisericii e o urmă a drumului pe care cei nou-botezaţi îl făceau spre prima lor împărtăşire cu Hristos. Mântuirea obiectivă adusă de Hristos prin învierea Sa, devenea la propriu învierea şi mântuirea celor care alegeau viaţa nouă în Hristos. De aceea la liturghia pascală în loc de Trisaghion („Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”) se cântă: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat!”.
La finalul liturghiei, toţi creştinii se împărtăşeau, aşa cum de fapt se întâmpla la fiecare liturghie! Fiecare creştin primea Trupul şi Sângele Mântuitorului devenind martor şi părtaş al Învierii. Practica din bisericile noastre a pierdut acest sens adânc, a pierdut împărtăşirea continuă a credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Acum avem doar însemnele exterioare ale Învierii: haine albe şi lumânare aprinsă. Suntem martorii Învierii, dar nu mai suntem părtaşi. Vedem doar latura obiectivă a mântuirii. Ne împărtăşim doar de patru ori pe an, în timpul posturilor.
Să nădăjduim în îndreptarea şi mântuirea noastră. Să ne împărtăşim de Hristos! Să cunoaştem că omul vechi din noi a fost răstignit prin botez. Şi aşa, cu gândul la cele viitoare, să ne bucurăm deplin de slăvita Înviere a Domnului Iisus Hristos, nu prin mesele îmbelşugate cu care ne-am obişnuit, ci cu mâncarea cea veşnică şi nestricăcioasă care este Sfânta Împărtăşanie. Învierea Domnului să fie cu adevărat şi învierea noastră. Ospăţul la care am fost chemaţi e Trupul şi Sângele Mântuitorului. El este Mielul care s-a adus jertfă pentru viaţa noastră, cum a spus Sfântul Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1; 29). Să ne bucurăm desăvârşit şi să participăm la Ospăţul la care ne-a chemat Hristos prin biserica Lui: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!”. Ştiţi, cred, cu toţii că aceasta este chemarea la Împărtăşanie.
