CSI / Rusia

Aproximativ 400 de deputaţi ruşi prezintă un proiect de lege prin care vor să interzică schimbarea de sex în Rusia

Deputaţii ruşi au depus un proiect de lege prin care vor să interzică aproape orice posibilitate de schimbarea sexului – în mod chirurgical sau legal -, care poate fi examinat începând de joi, o nouă accelerare a unui viraj conservator, în plin război cu Ucraina, relatează News.ro.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a anunţat miercuri seara, într-un comunicat, că acest proiect de lege vizează să interzică ”realizarea unor intervenţii medicale în vederea schimbării sexului”.

Proiectul de lege vizează, mai larg, o interzicerea a ”înregistrării la starea civilă a schimbării de sex fără operaţie”, se arată în comunicat.

Acest proiect de lege a fost elaborat de aproape 400 de deputaţi, sub coordonarea preşedintelui Dumei de Stat, Viacelsav Volodin, un aliat al preşedinteluirus Vladimir Putin, precizează Duma de Stat.

Textul prevede excepţii, care permit acest tip de intervenţii chirurgicale în cazul unor ”anomalii congenitale” la copii în formarea organelor genitale.

Aceste operaţii medicale de excepţie este necesar să fie validate la nivel guvernamental, subliniază Duma de Stat.

Duma de Stat nu anunţă când urmează să fie examinat proiectul de lege.

Însă presa scrie că acest proces ar putea începe de joi.

În paralel cu Războiul rus din Ucraina, autorităţile ruse au accelerat promovarea unei politici conservatoare în domeniul moravurilor – împreună cu Biserica Ortodoxă Rusă -, în numele ”valrilor tradiţionale”, împotriva Kievului şi aliaţilor din Occident ai acestuia, pe care-i prezintă drept ”decadenţi”.

Mai mulţi oficiali ruşi au îndemnat, în ultimele luni, la pedepsirea ”feminismului radical”, pe care-l compară cu o ideologie extremistă.

În Rusia, lesbienele, gay-ii, bisexualii şi transsexualii sunt obiectul unei ostilităţi deschise, violenţe – iar uneori sunt ucişi.

Homosexualitatea a fost o infracţiune penală în Rusia până în 1993 şi a fost considerată o boală mentală până în 1999.

Începând din 2013, o lege a interzis ”propaganda” homosexuală, iar unele ONG-uri acuză că această lege este folosită cu scopul persecutării lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor.

Începând din 2020, Constituţia rusă prevede că o căsătorie este posibilă numai între un bărbat şi o femeie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *