Ultima oră

ARBORELE GENEALOGIC: Principesa Margareta a României e urmașa lui Ștefan cel Mare

Familii domnitoare detronate sunt în multe țări.

State care-și leagă existența de numele lui Ștefan cel Mare sunt două.

Stat care s-o împiedice pe urmașa marelui domnitor să-și onoreze omenește strămoșul, e doar unul: statul idiot Republica Moldova.

Arborele genealogic al Prințesei Margareta a României

Ascendența până la Ștefan cel Mare a Prințesei Margareta a României

Margareta (Musata) – Roman I – Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun, nu a domnit) – Bogdan II – Stefan cel Mare – Petru Rares – Maria – Ieremia Movilă – Maria (casatorita cu Stefan Potocki, voievod polonez) – Anna – Marya – Anna (casatorita cu Rafael Leszczynski) – Stanislas I (Rege al Poloniei) – Maria Leszczynska (casatorita cu Regele Frantei, Ludovic al XV-lea) – Louise-Elisabeth de France (casatorita cu Philippe de Bourbon-Parme, al doilea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei) – Ferdinand de Bourbon-Parme – Lodovico (Print de Parma) – Carlo Lodovico II (Print de Parma) – Carol al III-lea (Duce de Parma) – Robert I de Bourbon-Parme – René de Bourbon-Parme – Ana (Regina a României) – Margareta a României

„Ștefan cel Mare a fost Mușatin!”, urlau idioții anti-români, (nici măcar anti-monarhiști – sunt departe de ei astfel de noțiuni!), împiedicând-o pe prințesa Margareta să depună flori la statuia lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului, fără să știe – idioții – că o au în față pe urmașa directă a domnitorului moldovean, numele căruia îl invocă mereu când îi apucă strechea anti-românească.

Opt idioți! Oricât de „moldovani”, comuniști sau patrioți s-ar crede!

Dar statul?! Republica Moldova?!

Atitudinea ambasadorului României, în situația în care acesta putea să apeleze la autorități pentru asigurarea desfășurării fără incidente a ceremoniei, mai poate fi înțeleasă. Lazurcă e în definitiv reprezentantul unui stat condus de un partid antimonarhic declarat. (Fapt care oricum nu poate fi o scuză, prințesa Margareta și soțul ei fiind, indiferent de titluri, cetățeni români!)

Ce șochează cu adevărat – da, Republica Moldova mai poate șoca – e atitudinea autorităților moldovene!

Nici măcar un singur reprezentant al forțelor de ordine – un polițist, un carabinier – care să asigure buna desfășurare a depunerii de flori!

S-or fi temând și Leancă și Timofti și Chirtoacă (culmea, recent decorat de Casa Regală!) de etichetări monarhiste!

Or electoratul moldovenesc este de-a dreptul pornit contra Familiei Regale a României, iar revendicarea „tronului” Republicii Moldova de către Rege și moștenitorii săi – o realitate atât de evidentă că nici măcar primarul Chișinăului, șef de partid declarat pro-românesc, nu a riscat să-și trimită subordonații sau simpatizanții (că de polițiști a și zis că nu le poate da ordine) să-i țină la distanță pe idioții urlători ai „republicii moldovenești”…

Motivele acestei „scăpări” sunt clare și de o parte și de alta a „eșichierului” politic!

Relația Chirtoacă-Băsescu și atitudinea ultimului față de Regele Mihai sunt cunoscute tuturor.

Iar zgarda rusească cu care sunt prinse celelalte partide de la guvernare, e strânsă și mai tare când vine vorba de România sau români, fie ele partide „pragmatice”, „centriste” sau banal „pro-europene”.

Și când îmi amintesc cu câtă slugărnicie l-au însoțit „conducătorii” moldoveni pe simplul cetățean străin Chiril în hoinăreala acestuia prin Moldova…

Un stat de idioți!

Pot doar să presupun de ce niște rătăciți conduși de fratele deputatului comunist Muntean au fost lăsați să-și bată joc de un cetățean al altui stat, de gestul devenit o cutumă – depunerea de flori la statuia lui Ștefan cel Mare, manifestare indiscutabilă a respectului față de statul Republica Moldova, fără să mai zic de ponegrirea însuși a numelui domnitorului-emblemă al Moldovei odată cu agresiunea manifestată față de urmașa acestuia, ascendența prințesei Margareta fiind un lucru pe care respectivii nu-l știu și nici nu vor să-l știe.

Dar ce pot spune cu siguranță e că ce-am văzut ieri, 8 octombrie 2013, întâmplându-se în capitala statului moldovenesc idiot, chiar de nu i-a făcut monarhiști, măcar pentru câteva clipe, pe toți oamenii întregi la minte din Republica Moldova, cel puțin i-a convins (a câta oară!) că ne lipsesc cu desăvârșire „bărbații de stat”, dar și elementar bărbații.

Căci dincolo de titluri, descendență, istorie, ideologie, geopolitică etc., ieri în Chișinău opt bădărani au agresat o femeie.

P.S. N-au ştiut că monumentul idolului lor, Ştefan cel Mare, a fost edificat în perioada domniei regelui Ferdinand I, străbunicul principesei Margareta, cea împotriva căreia au protestat sălbatic.
 
Autor: Max Ciudin
Sursa: 
http://natiadinurma.wordpress.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *