Bineînţeles, scriitorul este mereu preocupat să-şi limpezească (în termeni aşa-zişi metaforici) crezul despre poet şi poezie. Cuprinsul volumului 101 poeme (Editura „Biodova”, Bucureşti, 2009) este un excelent exemplu în acest sens. Aici cititorul atent va găsi trimiteri de mare elocvenţă lirică la structură, destin şi îndatoririle poetului: „Parcă aş fi o maşină de vise, / Industrie pură şi fără de vină: // Fabric ninsorile care-or să vină / Şi, pentru fluturi, felinare-aprinse. // Refac – pe nou – şi iarba pe colină, / Dureri, amurguri, lacrimi, nori, caise. / Din minereul beznei şi din clise / Extrag candori, storc nuferi de lumină! / Compun iar focul din cenuşă şi zgură, / Topesc şi ard. Şi firea mea întreagă / Ar îndrăzni, această lume stearpă, / S-o re-creeze prin visare pură. / De-aceea, când noroaiele mă-neacă – / Un nufăr alb îmi pâlpâie pe gură!” (Recrearea lumii prin visare, p. 20).
Făcând parte din poeţii (inconfundabilii poeţi!) care se dezvăluie dintr-odată aproape integral; o natură indivizibilă, un caracter puternic pe care experienţa îl îmbogăţeşte fără a-l schimba nici în aceste timpuri…, Arcadie Suceveanu nu cunoaşte stările de alteritate!
Cititorul a descoperit de mult că avem de-a face în fond cu un fenomen de creştere prin intensificare: acesta este cazul poetului nostru bucovinean, aproape solitar în lirica actuală din acest spaţiu cultural, singurul, cred, la care splendoarea, preţiozitatea chiar a limbajului au o emoţie reală. Neînsemnaţi critici literari autohtoni i-au imputat utilizarea unui lexic bombastic şi adeseori ermetic, dar au greşit amarnic. Fiind obiectivi, noi observăm, conştientizând, că Arcadie Suceveanu nu obscurizează ideea poetică, ci caută a-i reda fiorul orfic, incantatoriu, pe care cinismele unei anumite perioade („epoci” de tristă amintire…) l-au periclitat.
Vitalie Răileanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
