Externe

Argentina este în doliu

Ploi diluviene au provocat moartea a cel puţin opt persoane la Buenos Aires, capitala ţării. Guvernatorul provincial Daniel Scioli a anunţat că, în faţa creşterii nivelului apei, care a atins doi metri în unele locuri, unii oameni "au încercat să se refugieze pe acoperişuri şi în copaci, dar unii nu au reuşit".

Cadavre au început să apară, în timp ce nivelul apei a început să scadă, a adăugat, într-o conferinţă de presă, guvernatorul provinciei Buenos Aires, în care se află şi oraşul La Plata. Bilanţul a crescut miercuri după-amiaza, în mai puţin de o oră, de la 25 la 46 de morţi, şi ar putea creşte în continuare, afirmă guvernatorul.

Jumătate din această aglomeraţie cu aproximativ 900.000 de locuitori a fost inundată şi a rămas fără elecricitate miercuri. Maşini pluteau pe străzi, iar oraşul era parţial paralizat. Peste 2.500 de persoane au fost nevoite să îşi abandoneze locuinţele, invadate de apă, fiind găzduite în aproximativ 20 de centre temporare de cazare.

Potrivit serviciilor meteorologice, volumul precipitaţiilor a atins marţi seara 400 de milimetri în decurs de două ore, un record pentru La Plata. Apa s-a acumulat în părţi joase ale oraşului, situat la aproximativ zece kilometri de Rio de la Plata, într-o regiune mlăştinoasă.

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a declarat trei zile de doliu naţional.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *