Armata chineză a desfăşurat un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan, ca „avertisment serios” pentru SUA
Miercuri, armata chineză a anunţat că a desfăşurat recent un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan, ca „avertisment serios” la adresa interacţiunilor dintre SUA şi insulă, relatează media de stat chineze.
Anunţul vine după ce luni, aflat în vizită în Japonia, preşedintele SUA, Joe Biden a părut să se demarce de anii de „ambiguitate strategică”, afirmând că SUA va apăra militar Taiwanul dacă China va invada insula.
Taiwanul, care are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, este considerat de China o provincie rebelă destinată să revină într-o zi sub controlul său, cu forţa dacă va fi nevoie. SUA, care au stabilit relaţii diplomatice cu Beijingul în 1979, au menţinut relaţii şi cu Taipei şi rămân cel mai important sprijin militar al său.
Luni, liderul american, Joe Biden a răspuns afirmativ la o întrebare despre posibilitatea ca SUA să „apere militar Taiwanul”, dacă Beijingul ar invada insula autonomă.
„Acesta este angajamentul pe care l-am luat”, a adăugat preşedintele american. „Am fost de acord cu politica unei Chine unice, am semnat-o (…) dar ideea că (Taiwan) poate fi luat cu forţa pur şi simplu nu este potrivită”.
Fiind întrebat câteva ore mai târziu în timpul unei conferinţe de presă la Pentagon despre semnificaţia declaraţiilor preşedintelui american, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a asigurat că nu s-a schimbat nimic.
„Aşa cum a spus preşedintele, politica noastră privind o singură Chină nu s-a schimbat”, a spus şeful Pentagonului. „El a reiterat această politică şi angajamentul nostru pentru pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan”.
O lege obligă SUA să ajute insula să se apere în cazul unui conflict, dar SUA au aplicat de zeci de ani politica aşa-numitei „ambiguităţi strategice”, abţinându-se să precizeze clar ce circumstanţe le-ar determina să intervină militar pentru a apăra insula.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va ţine joi un discurs foarte aşteptat despre China, a anunţat marţi Departamentul de Stat.
Sursa: Digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!