CSI / RusiaRăzboiUcraina

Armata rusă copiază Hamas: Rușii sapă tuneluri la Avdiivka pentru a se inflitra în liniile de apărare ucrainene

Armata rusă copiază tacticile Hamas și le pune în practică în războiul din Ucraina. În luptele pentru Avdiivka, un fost centru industrial din Donbas care a devenit de câteva săptămâni epicentrul unor lupte extrem de dure între forțele ruse și ucrainene, militarii ruși au început să sape tuneluri, în încercarea de a se apropia sau a se infiltra în puternicul dispozitiv de apărare construit de armata ucraineană în zonă, informează agenția de presă UNIAN și Digi24.

„Sapă tuneluri pentru a ajunge neobservați aproape de pozițiile noastre și să ne atace pe nepregătite”, a declarat purtătorul de cuvânt al brigăzii 110 mecanizate ucrainene, Anton Koțukon.

În continuare, orașul e scena unor lupte grele între trupele ucrainene și cele ruse care au declanșat pe 10 octombrie, o ofensivă cu scopul de a cuceri Avdiivka, un oraș din regiunea Donețk fortificat de ucraineni încă din 2014 și pe care armata rusă nu a reușit până în prezent să-l cucerească. Rușii nu au reușit până în prezent să cucerească întreaga regiune Donețk, chiar dacă acest teritoriu a fost anexat ilegal de către Federația Rusă în urmă cu un an, alături de regiunile Luhansk, Herson și Zaporojie.

„În fiecare zi rușii lansează asalturi în încercarea de a tăia liniile noastre din Avdiivka sau măcar să le țină sub foc direct, cu scopul de a încercui complet orașul”, a spus Koțukon.

Rușii au pierdut peste 1.000 de militari și sute de blindate dar continuă să atace Avdiivka

O încercuire a orașului de către ruși ar pune în mare dificultate brigăzile ucrainene însărcinate cu apărarea orașului, care riscă să fie izolate și capturate.

Conform purtătorului de cuvânt al brigăzii 110 mecanizate ucrainene, rușii au concentrat în regiune „forțe uriașe”: cel puțin trei brigăzi, întărite de unitățile de asalt Z, așa-numitele „batalioane de carne” formate din deținuți și care sunt, efectiv, unități de sacrificiu aruncate primele în luptă.

Apărătorii ucraineni au precizat că forţele ruse au pierdut la Avdiivka în jur de 900 de soldaţi, iar circa 150 de blindate au fost distruse sau grav avariate în această zonă într-o singură zi. De asemenea, în primele trei zile ale ofensivei de la Avdiivka, rușii au pierdut efectivele unui întreg batalion (sute de militari și zeci de blindate), conform imaginilor și informațiilor provenite din surse deschise.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *