Externe

Armata ucraineană: Este posibilă o debarcare a trupelor ruse în zona portului Odesa

Armata ucraineană consideră că în continuare este posibilă o debarcare a trupelor ruse pe coasta de nord-vest a Mării Negre în zona oraşului-port Odesa, relatează vineri DPA, Ukrainska Pravda şi Unian, preluate de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Comandamentului operativ ”Sud”, drone de recunoaştere şi de atac ruseşti survolează din ce în ce mai frecvent această regiune.

Marina rusă continuă să aibă o prezenţă puternică în largul coastelor aflate sub control ucrainean.

Localnicilor li s-a recomandat să stea departe de plaje şi alte zone interzise de pe litoral şi să nu se aventureze în larg cu ambarcaţiuni mici. De asemenea, populaţia este îndemnată să semnaleze activităţi suspecte dinspre mare.

Totodată, guvernul ucrainean a anunţat că Rusia planifică să captureze combinatul siderurgic asediat Azovstal din oraşul-port Mariupol până luni.

Aleksei Arestovici, unul dintre consilierii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, spune că forţele ruse încearcă să captureze combinatul până în data de 9 mai, când Rusia va marca 77 de ani de la victoria împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Cel mai frumos cadou pentru un conducător este capul adversarului său. Văd clar ambiţia de a cuceri Azovstal şi a-i raporta lui Putin ”victoria” pe 9 mai”, a declarat Arestovici pentru agenţia de presă Unian.

„Ei îşi doresc asta foarte mult, dar să vedem dacă şi reuşes”, a mai adăugat el.

Combatanţi ucraineni şi sute de civili se află în continuare în tunelurile imensului combinat metalurgic din Mariupol, conform unor surse ucrainene.

Moscova a preconizat pentru luni o mare paradă militară în Piaţa Roşie pentru a celebra victoria asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, marcată tradiţional în Rusia la 9 mai.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *