„Armata va fi mobilizată. 10.000 de oameni, pregătiţi să intervină în orice moment”
„Va fi necesar să vă obişnuiţi să vedeţi uniforme militare în oraşele din Franţa”, îi informează postul de radio pe locuitorii Hexagonului.
Obiectivul acestei reforme constă în „apărarea francezilor pe teritoriul naţional”, potrivit Europe1.
În ultimii 20 de ani, militarii francezi au fost mobilizaţi în cadrul unor operaţiuni externe, în Afganistan, Libia sau Mali, departe de frontierele ţării, pentru a-i apăra pe francezi.
Însă, în curând, militarii vor acţiona între frontierele ţării, cu scopul de a contracara ameninţarea teroristă.
Astfel, aproximativ 7.000 de oameni urmează să fie mobilizaţi „în permanenţă” în cadrul Operaţiunii „Santinela” (Sentinelle), iar alţi aproximativ 10.000 vor fi pregătiţi să intervină în orice moment, în termen de 24 de ore, în cazul unei crize majore, potrivit postului de radio.
sursa: money.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!