Actualitate

Artistul Prince a încetat din viață

Prince (pe numele său adevărat Prince Rogers Nelson) s-a născut la 7 iunie 1958, în Minneapolis, SUA.

De-a lungul carierei sale muzicale, Prince s-a remarcat prin variatele abordări muzicale, dar și prin faptul că și-a înființat propria casă de înregistrări. Prince a lansat numeroase albume, care s-au vândut în milioane de exemplare, dar primul album remarcabil a fost "Dirty Mind" (1980).

În 1984, odată cu lansarea materialului "Purple Rain", Prince începe să fie considerat un adevărat fenomen. Albumul "Purple Rain" s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare în America, iar timp de 24 de săptămâni a ocupat locul întâi în topurile muzicale, potrivit site-ului bestmusic.ro. 

"Around the World in a Day" (1985) reprezintă unul dintre materialele discografice în care se simte o schimbare a perspectivei muzicale a artistului. Au urmat și alte albume, la fel de apreciate, precum "Parade" și "Sing O” the Times" (1987). "Parade", apărut în 1986, a abordat stilul rock din anii ’60, dar dintr-o perspectivă proprie artistului.

În 1989, Prince a realizat coloana sonoră a filmului "Batman", iar acest moment a marcat o reîntoarcere în fruntea clasamentelor.

Un an mai târziu, apare "Graffiti Bridge", care s-a dorit o continuare a lui "Purple Rain". În 1991, Prince a pus bazele grupului The New Power Generation, iar primul album în această formulă s-a intitulat "Diamonds and Pearls".

În 1992 a urmat materialul "The Love Symbol Album", iar în 1994, din cauza neînțelegerilor cu casa de înregistrări Warner Bros, Prince a lansat independent "The Most Beautiful Girl in The World" (una dintre cele mai apreciate piese ale artistului).

După patru ani, în 1996, pentru a marca eliberarea de sub tutela celor de la Warner Bros, Prince a lansat albumul "Emancipation", cu susținerea EMI.

În perioada următoare, artistul a lansat și alte albume, precum "Crystal Ball" (1998), "The New Master" (1999), "Vault: Old Friends 4 Sale" (1999), "Rave Un2 the Joy Fantastic" (2001), "Musicology" (2003), ”3121” (2006), ”Planet Earth” (2007), "Lotusflow3r / MPLSound" (2009) și "20Ten" (2010).

Din filmografia artistului, amintim: ”Purple Rain” (1984), ”Under the Cherry Moon” (1986), ”Sign o’ the Times” (1987), ”Graffiti Bridge” (1990).

Prince a fost nominalizat de 33 de ori la Premiile Grammy și a câștigat șapte premii. Două albume de ale sale — ”1999” și ”Purple Rain” — au fost premiate cu Grammy Hall of Fame Award. Dintre premiile MTV Music Awards amintim: ”When Doves Cry" (1985), ”Raspberry Beret" (1986), ”Cream" (1992).

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *