Ultima oră

AȘA DA: Polițiști dați afară pentru aroganță: I-au aruncat unui șofer actele pe geam

Despre aceasta a anunțat astăzi şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, colonelul Igor Gori, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, inspectorii au manifestat un comportament “nedemn faţă de contravenient, discutând brutal şi arogant”.

Poliția s-a autosesizat după ce ieri, pe rețelele de socializare au fost distribuite imagini video în care figurează doi inspectori de patrulare. Din imagini se vede cum polițiștii se comportă brutal și arogant cu un șofer, care își cere înapoi actele, astfel primii încălcând normele de etică și deontologie polițienească.

Inspectoratul Național de Patrulare s-a autosesizat în privința acestui caz și a inițiat o anchetă internă. În cadrul anchetei s-a stabilit că situaţia de conflict a avut loc pe 7 mai, între o persoană civilă şi inspectorii patrulare. Inspectorii au întocmit un proces-verbal pentru încălcarea anumitor prevederi. În timpul documentării, inspectorii de patrulare manifestau un comportament nedemn faţă de contravenient, discutând brutal și arogant.

Potrivit INP, polițistul care era la volan ținea documentele șoferului în mână și nu voia să i le înapoieze. Apoi i-a spus acestuia să-și caute documentele în buzunar. În acel moment, polițistul aruncă documentele șoferului peste fereastră, ca mai apoi să le ridice. Șoferul a filmat totul și a plasat imaginile pe Internet.
 
Sursa: Moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *