Actualitate

Așa zisul Consiliu Suprem de la Tiraspol a adoptat o declarație în care cer de la conducerea „țărilor vecine” să nu admită escaladarea tensiunilor din regiune

Așa-zisul Consiliu Suprem de la Tiraspol a adoptat astăzi, 29 iunie, o declarație privind situația în regunea transnistrană, în care se face apel la conducerea „țărilor vecine” să nu admită escaladarea tensiunilor din regiune. Astfel, în declarație se menționează că regiunea transnistreană este neutră, pașnică și își doresc soluționarea tuturor conflictelor la masa de negocieri. Despre aceasta a fost anunțat pe pagina de Telegram a așa-zisului Consiliu Suprem de la Tiraspol, transmite ProTV.

„Consiliul Suprem, la fel că întregul popor multinațional transnistrean, face apel la conducerea statelor vecine să țină cont de poziția constructivă a Republicii Moldova Pridnestrovie și să prevină escaladarea tensiunii în spațiul comun regional”, se arată în declarația „Consiliului Suprem” de la Tiraspol. 

La ședință a fost prezent și separatistul Vadim Krasnoselski.

„Declarația Consiliului Suprem este opinia autorităților legislative și reprezentative ale statului nostru. Mă bucur că această declarație a fost acceptată. Sunt convins că întreg poporul multinațional transnistrean gândește la fel, se gândesc la pace și nu se gândește la război. Acesta este principalul lucru” a declarat Krasnoselski.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *