CSI / Rusia

Asasinarea lui Nemţov: Război deschis între FSB şi Kadîrov

Alexei Malasenko, analist specializat în Caucaz, care lucrează pentru Carnegie Moscow Center, a declarat, pentru The Moscow Times, că îndrăzneala cu care comit acte ilegale forţele loiale lui Kadîrov în Cecenia, Rusia şi în afară ţării, reprezintă o problema mai veche a forţelor federale.

"Din ce am observat, au existat mereu fricţiuni între Kadîrov şi forţele federale, probabil pentru că liderul cecen nu răspunde decât în faţă lui Puţin. Asta îi enervează pe oameni, mai ales că Putin i-a mai şi acordat ordinul de Onoare", a spus Malasenko.

Asasinarea lui Nemţov: Unul dintre suspecţi, mărturie sub tortură?

Putin i-a acordat distincţia lui Kadîrov la scurt timp după ce liderul cecen l-a descris pe suspectul în asasinatul lui Nemţov drept un "adevărat patriot".

Faptul că anchetă privind moartea lui Nemţov a vizat până acum indivizi care au legătură cu Kadîrov ar trimite un semnal susţinătorilor liderului cecen că nu mai sunt de neatins de către mâna lungă a legii, susţine analistul Gregori Svedov, redactor şef al agenţiei Kavkazki Uzel.

Motivaţia islamistă a crimei a fost vehiculată imediat după asasinat. Şi cu toate că sunt mulţi care au încercat să minimalizeze teoria, se crede că FSB vrea să demonstreze că ar fi o implicare la nivel înalt în crimă motivată, potrivit acestei teorii, de "supărarea" generată de publicarea caricaturilor cu profetul mahomed de către revista satirică franceză Charlie Hebdo.

Nemţov era un critic al Kremlinului, nu al islamului. Cu toate acestea, există ipoteza că FSB să fi profitat de ocazie pentru a-l aduce la ordine pe Kadîrov, urmărindu-i oamenii, scrie sursă citată.

Sunt citate, în acest caz, alte crime comise în mod similar, care la momentul respectiv au fost legate de forţele lui Kadîrov.

În special se vorbeşte despre asasinarea rivalului lui Kadîrov, Ruslan Yamadaiev, în 2008, în faţă principalei clădiri guvernamentale a Rusiei, şi uciderea fostei garde de corp a lui Kadîrov, Umar Israilov, în Viena, un an mai târziu.

Ambele crime au fost comise cu implicarea unor indivizi cu numele de Dadaiev – că şi suspectul Zaur Dadaiev, care l-ar fi ucis pe Nemţov.

În mediul politic, dar şi în cel jurnalistic, se mai zvoneşte că printre organizatorii asasinatului lui Nemţov s-ar numără înalţi oficiali din securitatea cecenă.

FSB are motive serioase să dorească să micşoreze puterea lui Kadîrov: influenţă agenţiei de securitate în nordul Caucazului a scăzut, pe măsură ce puterea liderului cecen a crescut.

"Serviciile secrete şi de aplicare a legii au fost umilite în mod repetat în numele stabilităţii politice în Caucaz", scria Novaia Gazeta într-un articol, şi resentimentele la adresa lui Kadîrov se acumulează de mulţi ani.

Observatorii spun că s-a ajuns, probabil, la situaţia în care dacă Kremlinul ar fi forţat să aleagă între FSB şi Kadîrov, ar alege agenţia de securitate.

sursa: ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *