Tendințe

Ascunde-te de soare sub o pălărie

Înainte de a ieşi din casă, aceasta este oprită de doică, care-i pune pălăria pe cap să nu-i apară pistruii.

Aşadar, dacă ţi-ai făcut deja bagajul pentru vacanţă, când vei lenevi la plajă sau te vei plimba sub soarele din oraşe, nu uita acasă cel mai important accesoriu – pălăria de soare. Aceasta acoperă şi protejează faţa de razele soarelui şi în acelaşi timp dă un aer sofisticat întregii ţinute.

Istoria pălăriilor purtate de femei începe în Evul Mediu, când biserica le obliga să-şi acopere părul, considerat o „armă” de seducţie. În timp, pălăriile pentru femei devin tot mai elaborate în funcţie de statutul social. O ţinută era creată în jurul designului pălăriei. Odată cu cele două războaie mondiale însă, purtatul pălăriei este diminuat. Astăzi, pălării sofisticate, făcute la comandă, pot fi văzute la femeile din înalta societate engleză, la evenimente foarte importante, precum nunţi sau curse de cai.

Totuşi, pălăriile nu au dispărut din garderoba noastră de fiecare zi. Acestea ne pot salva într-o zi când ne stă prost părul sau ne ţin umbră într-o zi toridă. Ideale în această perioadă sunt pălăriile din pai, cu boruri largi, în nuanţe naturale sau viu colorate. Şi nu-ţi fă griji dacă nu eşti sigură cu ce o poţi combina. Pălăria este potrivită unei ţinute de inspiraţie masculină, la o cămaşă albă purtată cu blugi, la o fustă lungă purtată pe plajă sau la o rochie cu cordon în talie.

Silvia Ursu

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *