Social

ASD informează! Traficul rutier de la intersecția străzii Nicolae Milescu Spătaru și străzii Bucovinei din mun. Chișinău va fi redirecționat

În următoarele zile, traficul rutier de la intersecția străzii Nicolae Milescu Spătaru și străzii Bucovinei din municipiul Chișinău va fi redirecționat, anunță Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), scrie Realitatea.md.

Potrivit responsabililor, măsura este necesară în vederea executării lucrărilor de demontare și transportare a grinzilor care fac parte din suprastructura podului nefinalizat din această zonă.

Grinzile în cauză vor fi transportate și poziționate în apropierea podului de la km 264 pe drumul M5, care se află în prezent în proces de reparație capitală, pentru a fi utilizate la înlocuirea grinzilor deteriorate din suprastructura podului.

Participanții la trafic sunt îndemnați să circule cu prudență în zona menționată, și să se conformeze mijloacelor de semnalizare rutieră (indicatoare, semafoare).

Schema de organizare a circulației rutiere o puteți vedea mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *