Asii dacilor in disputa cu Sheriff
Cele mai tari formatii din editia curenta a campionatului republican de fotbal, Sheriff si Dacia, se vor intruni peste doar cinci zile, la Ghidighici, intr-un meci principial, care se anunta a fi cu scantei pentru jucatorii ambelor formatii. A fost un sezon competitional acerb si deosebit de intrigant pentru prima data in ultimul deceniu. Probabil, aceasta tensiune in lupta pentru suprematie in clasamentul Diviziei Nationale este determinata de evolutia reusita a campioanei in Europa League. Cert este ca detinatoarea titlului de campioana de toamna inca nu a fost stabilita.
Formatia campioana ne-a obisnuit deja ca, avand un lot extins de jucatori, traseul spre fiecare trofeu intern obtinut il parcurge fara a transpira prea mult. Vasta experienta acumulata in competitiile autohtone si internationale permite staffului tehnic al nistrenilor sa se mobilizeze la maximum in partidele decisive cu adversarii principiali si sa-si menajeze fortele in disputele cu adversarii mai slabi. Anul fotbalistic care, pentru majoritatea echipelor din esalonul superior, se incheie pe 18 noiembrie, iar pentru Sheriff cu o luna mai tarziu, a fost unul deosebit pentru campioana in exercitiu. Angajati in trei competitii simultan, discipolii lui Leonid Kuciuk au inceput mai modest campionatul, dar ulterior au reintrat in ritmul normalului.
Marti urmeaza ca echipele Sheriff si Dacia sa se intalneasca intr-un meci direct unde se va defini si echipa cea mai buna din primele doua tururi ale competitiei. Forma buna de joc a echipei din capitala poate ajuta „lupii galbeni” sa-i vina de hac multiplei campioane, care a avut un program infernal in aceasta toamna pe terenurile europene. Un rezultat pozitiv in favoarea Daciei poate fi realizat doar daca antrenorul interimar, Sergiu Botnaras, isi va putea conecta plenar jucatorii la importanta meciului.
Pentru un progres al echipei, si nu doar in aceasta intalnire sau final de sezon, este necesara si o disciplina de fier in cadrul clubului din capitala. Or, se pare ca la acest capitol lucrurile nu stau tocmai bine, odata ce atacantul ghanez Eric Sackey, imprumutat de la Olimpia, a disparut de mai multe zile si nu apare nici la antrenamentele si nici la meciurile disputate de actuala sa formatie.