Asistenţă în valoare de 24 de milioane de dolari pentru proiecte agricole

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, asistenţa va fi direcţionată spre îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a micilor întreprinderi agricole la schimbările climatice, cu accent pe dezvoltarea afacerilor prin modernizarea lor şi extinderea accesului la finanţare şi la pieţe de desfacere.
Reprezentanţii IFAD au menţionat că Republica Moldova este un partener care foloseşte eficient asistenţa acordată de Fond, dar şi contribuie cu resurse proprii la realizarea proiectelor comune. La fel, oficialii au abordat un şir de probleme de funcţionalitate care se constată în implementarea proiectelor în ţară. Totodată, premierul a dat asigurări că Guvernul va întreprinde acţiunile necesare pentru a găsi soluţii la problemele enunţate.
Începând cu anul 2000, când a fost deschisă reperezentanţa IFAD în ţară, Republica Moldova a beneficiat de finanţare în valoare de peste 100 de milioane de dolari pentru diverse proiecte în agricultură.
IPN