ASP: Procedura de solicitare a paşaportului a fost simplificată
Agenţia Servicii Publice (ASP) a anunţat astăzi că procedura de solicitare a paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova a fost simplificată “considerabil”, urmare a modificărilor operate anterior în mai multe acte normative, transmite MOLDPRES.
Potrivit prevederilor actuale, la depunerea cererii pentru perfectarea unui pașaport: nu este obligatorie prezentarea documentelor de stare civilă, inclusiv în cazul eliberării paşaportului pentru copil (dacă nu au intervenit schimbări în starea civilă şi în datele cu caracter personal ale părinţilor sau în datele cu caracter personal ale copilului sau dacă informaţia despre schimbările intervenite în starea civilă şi în datele cu caracter personal, despre actele și/sau documentele de stare civilă respective este actualizată în Registrul de stat al populaţiei); nu este obligatorie prezentarea buletinului de identitate pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani (cu condiţia că buletinul de identitate nu a fost pierdut, furat sau deteriorat şi este valabil).
În perioada estivală, Agenția Servicii Publice atestă o creștere semnificativă a numărului cererilor de eliberare a pașapoartelor. “Pentru a nu pierde timpul, stând în rând la ghișee, vă îndemnăm să vă programați în prealabil vizita la subdiviziunile teritoriale ale ASP. Vă puteți programa: online, accesând www.asp.gov.md (programare prealabilă/programare online); prin intermediul Call-centrului 14 909. Cererea pentru eliberarea paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova poate fi depusă la orice centru multifuncțional al Agenţiei Servicii Publice, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiu consular. Plata pentru serviciile de perfectare a pașaportului se poate face online, de pe orice dispozitiv mobil, conectat la rețeaua internet, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay). Totodată, reamintim că la momentul depunerii cererii pentru perfectarea pașaportului, puteți solicita ca acesta să vă fie livrat la domiciliul”, rezumă ASP.
Serviciul de livrare MDelivery a fost lansat anul trecut și face posibilă livrarea documentelor atât în Republica Moldova, cât și peste hotare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!