Actualitate

Astăzi, 17 ianuarie, este considerată cea mai tristă zi a anului

Din 2005 și până acum, cea de-a treia zi de luni din ianuarie este numită „Blue Monday” și este considerată cea mai tristă zi din an, pentru că mai mulți factori contribuie la o stare de deprimare. Anumite statistici au relevat că în această zi a anului multe persoane se simt mai triste sau mai puțin încrezătoare, scrie digi24.ro.

Potrivit unor cercetări, trecerea sărbătorilor de iarnă, cheltuielile din luna decembrie, vremea posomorâtă și perspectiva îndepărtată a unei vacanțe sunt doar câteva dintre motivele care contribuie la această stare depresivă. La acestea se adaugă și starea de incertitudine și anxietate generată de pandemia care a ajuns deja în al treilea an.

Cum a apărut Blue Monday. De ce am fi mai triști în această zi

Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall. Acesta a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an. A luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor (așa-zisele „rezoluții”) trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie. În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelul de vitamina D din organism va putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată. Nu în ultimul rând, se ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. La toate acestea, în 2022 se adaugă condițiile speciale de pandemie, un factor pe care autorul teoriei nu l-a luat, desigur, în calcul.

Blue Monday, o teorie controversată 

La origine, „Blue Monday” a făcut parte, de fapt, dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism, care promova avantajele călătoriilor programate în luna ianuarie. Tocmai de aceea, această teorie a psihologului a fost contestată, unii acuzând că opinia publică este influenţată în mod voit, ca să-şi programeze o vacanţă în această perioadă, pentru a scăpa de starea de depresie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *